Sunday, May 15, 2011

Exterogestaţia II

Prima parte a seriei o puteţi citi aici: Exterogestaţia I.


Naşterea datorată capului mare

Nou-născuţii umani se nasc de obicei la 266 1/2 zile de la concepţie datorită capului mare şi creşterii rapide a creierului care are loc în timpul ultimelor trei luni din uter. Dimensiunea mare a creierului şi locomoţia bipedă (pe două picioare) (şi în consecinţă o rearanjare şi o îngustare a pelvisului) îi costă pe oameni maturitatea scăzută la naştere a aproape tuturor sistemelor noastre fiziologice de care avem nevoie pentru a supravieţui (Trevathan,144).

Modelul obişnuit de a completa jumătate din dimensiunea creierului adult înainte de naştere nu a fost posibil datorită corpului mare al nou-născutului şi capului mare necesar ca să cuprindă creierul în creştere (Cella Conde, 94). O schimbare majoră în lungimea de gestaţie a avut loc; şi din cauza acestei creşteri semnificative a creierului, dezvoltarea comportamentului şi maturizarea sistemelor au fost amânate până după naştere. Gestaţia in utero a fost întreruptă şi bebeluşul a fost născut mai repede pur şi simplu din necesitate (Trevathan, 144).

Dacă bebeluşii ar sta în uter pentru o perioadă mai lungă de timp şi creierul lor ar continua să crească la rata cu care este construit să crească, atunci capul lor ar fi prea mare ca să treacă prin canalul de naştere şi ar pune în pericol viaţa proprie a bebeluşului, viaţa mamei şi viaţa întregii specii umane, ca să zicem aşa. Chiar dacă bebeluşul nu s-a maturizat corespunzător, el se naşte (Montagu, 53).


Corpul mamei reglează sistemele de dezvoltare

Când se naşte un bebeluş, are nevoie să respire de unul singur, să primească oxigen şi nutrienţi în întregul lui corp, să-şi ajusteze sistemul gastro-intestinal pentru noua funcţie de ingerare, digerare şi eliminare. Îşi va folosi sistemul nervos pentru a afla totul despre mediul din jur şi despre locul lui în el. Totuşi, fiziologia umană nu îşi conduce toate funcţiile; este interdependentă. Informaţia reglatoare primită de nou-născuţi de la mamele lor are un mare impact asupra funcţiei cardiovasculare, asupra ritmurilor de somn, funcţiei imune şi nivelurilor hormonale. Dr Heller afirmă că “atunci când e în contact cu mama lui, sistemele nou-născutului sunt menţinute la un tempo regulat. Dar dacă sunt îndepărtaţi, nou-născutul trebuie să lucreze dublu pentru a-şi menţine armonia fiziologică” (Heller,31). Montagu întăreşte mai departe, “Unitatea biologică, relaţia simbiotică, menţinută între mamă şi produsul de concepţie pe parcursul sarcinii nu se opreşte la naştere; într-adevăr este construită în mod natural să devină şi mai intensă funcţional şi implicativă mutual după naştere decât pe parcursul gestaţiei din uter” (Montagu,1986,57).



Prezenţa fizică a mamei este necesară pentru a ajuta la reglarea sistemelor de dezvoltare ale nou-născutului.


Târâtul completează gestaţia exterioară

În 1944 Portmann a fost primul care a sugerat că pentru ca un nou-născut uman să ajungă la nivelul de dezvoltare a unui nou-născut de maimuţă, gestaţia totală ar fi în jur de 18-20 de luni. Bostok a raportat că gestaţia ideală pentru un nou-născut uman ar fi până când locomoţia cvadruplă (mişcarea pe toate cele patru membre) începe, ceea ce ar însemna târâtul pentru un bebeluş uman, adică atunci când ar fi capabil să scape din pericol pe cont propriu. Ce e interesant e că timpul mediu necesar pentru ca un nou-născut să se târască, adică să se termine gestaţia exterioară în termenii lui Bostok, este de 266 ½ zile după naştere – exact durata de gestaţie dinăuntrul uterului (Montagu, 1986, 54)! De aici vine ideea de “nouă luni înăutru şi nouă luni în afară”.


Perioadele de dezvoltare umană sunt mai lungi decât cele ale maimuţelor – cu excepţia gestaţiei

Gestaţia maimuţelor diferă de cea a oamenilor doar cu câteva săptămâni. De fapt ele petrec un pic mai mult timp în uter decât oamenii. Începerea pubertăţii la maimuţe are loc când ajung la 8-9 ani. Îşi completează creşterea când au 10-11 ani şi viaţa lor durează între 30 şi 35 de ani. Când comparăm lungimea perioadelor de dezvoltare ale noastre cu ale lor, prima erupţie şi ultima erupţie a dinţilor permanenţi şi durata de viaţă, toate perioadele noastre de dezvoltare sunt mai lungi decât ale lor (Montagu,1986, 51). Gestaţia este excepţia.



Oamenii se nasc cu 25% din creierul adult, maimuţele cu 50%

Deşi maimuţele se nasc şi ele într-o condiţie imatură, ele rămân imature pentru o perioadă mai scurtă de timp decât oamenii. Le ia aproximativ o treime din timpul necesar nouă ca să îşi ridice capul, să stea singure sau să se ridice în picioare şi să umble. Ele se nasc cu aproximativ 50% din creierul de adult, pe când oamenii se nasc doar cu 25%. Maturizarea pe care alte mamifere o au completă dinainte de naştere, oamenii o completează după naştere.

Pentru ca un nou-născut uman să îşi atingă jumătate din creierul lui de adult, ar fi nevoie de aproximativ 18 luni de gestaţie (Trevathan,144). Interesant, aceasta este exact perioada când bebeluşii încep să se mişte singuri şi se târăsc. Şi târâtul, şi atingerea dezvoltării a 50% din creierul de adult, indică faptul că gestaţia exterioară este completă cam la 9 luni după naştere.


Avantajele dezvoltării incomplete

Totuşi există avantaje pentru naşterea într-un stadiu timpuriu al dezvoltării creierului. Este un mod adaptiv să te naşti într-un stadiu subdezvoltat pentru că lumea de zi cu zi oferă un input mai divers din punct de vedere senzorial decat mediul închis din uter. “Avantajele câştigate ca fiind născut mai devreme în ciclul gestaţional includ o mai mare maleabilitate şi o expunere timpurie la stimuli din mediu importanţi pentru învăţare” (Trevathan,149).

Când se naşte un miel, de exemplu, pentru a supravieţui trebuie doar să se ridice şi să înveţe să-şi urmeze mama. Este un model instinctual reflexiv de acţiune. Oamenii sunt diferiţi. “Nou născutul nu este o creatură pasivă care e modelată de mediul lui, ci este în mod constant în explorare, încercând să înveţe şi să îşi aducă mediul sub controlul lui” (Karen, 203). Faptul că ne naştem mai devreme în ciclul gestaţional ne permite să facem aceste lucruri mai uşor şi ne oferă o inteligenţă deschisă şi o logică flexibilă. Fiind “incompleţi din punct de vedere al dezvoltării” de fapt facilitează o creativitate crescută şi o personalitate individuală (Pearce, MC, 10).



2/3 din creşterea totală a creierului până la sfârşitul primului an

Chiar dacă perioada de nou-născut durează doar 2% din totalul vieţii noastre, un procent incredibil de 80% din creşterea totală a creierului nou-născutului va avea loc până când copilul împlineşte 2 ani (Heller,110)! Creierul unui nou-născut creşte de la un procent de 25% la naştere, la 60% din volumul creierului unui adult până la sfârşitul primului an. Adică aproape 2/3 din creşterea totală a creierului are loc într-o mică fereastră de timp (Montagu, 1986,55-6). În primul an creierul unui bebeluş va creşte mai mult decât oricând. Când un copil împlineşte 3 ani, îşi va fi completat 90% din creşterea totală a creierului.


Nevoia primară pentru apropiere maternă

Şi totuşi, chiar dacă nou-născuţii maimuţelor se maturizează mai repede decat nou-născuţii umani, ei tot rămân în proximitatea constantă a mamelor lor pentru o perioadă extinsă de timp, în general până când relaţia de alăptare se încheie, adică în medie 3 ani sau mai mult! “Dată fiind exterogestaţia noastră... separarea de la corpul mamei mai devreme decât orice alt mamifer sfidează logica” (Heller, 29). Alăptarea şi apropierea de mamă timp de 3 ani sau mai mult este norma în majoritatea lumii, dar în mod cert nu este norma în vest sau în ţările anglo-saxone. Mulţi simt că dacă bebeluşii sunt purtaţi în braţe prea mult vor fi răsfăţaţi. Dar, “în loc să simţi că ar trebui să-l pui jos, fii sigură ca el e exact unde trebuie să fie” (Granju,273).

Deşi trăim în epoca modernă, “creierul nostru rămâne înrădăcinat în epoca de piatră... aproape toată biochimia şi fiziologia noastră sunt reglate fin pentru condiţiile de viaţă care au existat când noi eram vânători şi culegători. Şi în acel stil de viaţă, bebeluşii erau ţinuţi pe mame şi lângă mame, mama fiind sursa lor de siguranţă. După epoci într-un astfel de comportament, creierul bebeluşului a evoluat prin selecţie naturală să aştepte ca viaţa să fie un “uter cu vedere”, cu creierul mamei construit să ofere acea apropiere” (Heller, 4).

Natura a creat lumea în aşa fel încât bebeluşii să fie cu mamele lor, mai ales într-o perioadă când creierul lor creşte mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii lor. Bebeluşii nu s-ar fi putut naşte incompleţi din punct de vedere al dezvoltării şi lăsaţi singuri în majoritatea zilei şi separaţi de mamele lor, dacă ar fi fost să supravieţuim ca specie. “Indiferent cât de numeroase ar fi avantajele, încetinirea ratelor creşterii şi naşterea la un stadiu timpuriu al gestaţiei nu ar fi avut loc niciodată dacă n-ar fi existat un comportament de grijă compensator din partea mamei” (Trevathan,149).

Partea a treia aici.

No comments:

Post a Comment