Saturday, July 21, 2012

Îngrijirea stil cangur ușurează îngrijorarea părinților




Continuăm traducerile referitoare la îngrijirea stil cangur (kangaroo mothercare), cu articolul de aici, scris de Elizabeth Antunovic, fondatoarea companiei Boba. Reamintim că am mai scris despre kangaroo care pe blog, găsiți postările sub eticheta kangaroo mothercare.

Șase săptămâni pe an, 40 de cai aleargă liberi în spațiul deschis din spatele casei mele. În timp ce încercam să îi momesc aproape de gardul din sârmă ghimpată cu morcovi și cu iarbă mare, verde, am întâlnit doi băieți gemeni de 10 ani și pe mama lor. După ce m-a felicitat pentru cei trei copii, a continuat să-mi spună că mereu și-a imaginat că va avea o familie mare. Dar a renunțat după experiența cu gemenii. Am invitat-o la mine. Mi-a spus povestea ei. Cum au fost născuți prematur. Cum nu i-a putut ține în brațe în prima lună a vieții lor. Cum nu ar mai trece niciodată printr-o experiență atât de traumatizantă.

Am cercetat puțin pe tema anxietății parentale din unitățile de terapie intensivă neonatală și mi-am dat seama că nu era singura.

E greu să fii împăcat în secția de terapie intensivă neonatală. Iată câțiva factori care explică de ce:
  1. Poziția bebelușului, aparența și comportamentul din incubator – Culoarea pielii, dimensiunea și poziția bebelușului pot fi neașteptate. S-ar putea să respire neregulat, și există posibilitatea ori să se miște continuu, plângând, ori să stea nemișcat și fără expresie. Dacă este trist sau plânge, poate fi îngrijorător și chiar îngrozitor de privit.
  2. Echipamentul, zgomotul mașinăriilor, și sunetele de la terapie intensivă – Tuburile și mașinile folosite pentru bebelușul dumneavoastră pot fi intimidante și copleșitoare. S-ar putea să fie zgomot constant, bip-uri, sau alți bebeluși care plâng. Alți părinți stresați care își vizitează micuții pot de asemenea să contribuie la atmosfera tensionată și supărătoare.
  3. Îmbulzeala și forfota tehnicienilor și a asistentelor – Câteodată asistentele pot să facă proceduri foarte în grabă, fără să explice ceea ce fac. Uneori jargonul medical poate fi greu de înțeles. Informațiile referitoare la bebelușul dumneavoastră pot fi conflictuale, ceea ce poate fi foarte frustrant.
  4. Separarea fizică propriu-zisă dintre dumneavoastră și bebeluș – Nu vă puteți hrăni bebelușul, și nu-l puteți ține în brațe atunci când vă doriți acest lucru. Nu aveți șansa să interveniți atunci când bebelușul dumneavoastră plânge sau pare supărat. Vă simțiți lipsiți de putere în ceea ce privește progresul bebelușului dumneavoastră. În principiu, nu ați avut timp să dezvoltați o relație, pentru că diada mamă-nou-născut a fost ruptă.

Spitalele se străduiesc să ușureze anxietatea parentală din secțiile de terapie intensivă neonatală făcând aceste medii cât mai liniștite posibil. Personalul este instruit să se grăbească mai puțin, să fie foarte întelegători, și să educe și să explice în amănunt părinților procedurile și progresul bebelușilor.

Spitalele speră să sprijine părinții și să reducă anxietatea și depresia prin:
  • Grupuri organizate de sprijin
  • Programe individuale de îngrijire
  • Cursuri care să învețe despre tehnici de a face față din punct de vedere emoțional și despre metode de rezolvare a problemelor
  • Programe de împrietenire
  • Psihoterapie
  • Scriere în jurnal
  • O comunicare mai bună între părinți și personal

Aceste eforturi pentru ușurarea îngrijorării părinților sunt în mod cert un pas în direcția cea bună. Au dreptate sigur în legatură cu un lucru: intervențiile pentru sprijinul părinților pe parcursul îngrijirii bebelușului lor prematur în secția de terapie intensivă neonatală vor îmbunătăți rezultatele și pentru părinți, și pentru bebeluș.

Uitați cum stă treaba. Cursurile și îmbunătățirile în comunicare ajută. Dar oferirea mecanismelor de a rezista nu e la fel de puternică precum încurajarea părinților de a se implica și de a juca un rol activ în îngrijirea bebelușului lor. Îngrijirea stil cangur (kangaroo care) sprijină părinții și le permite să joace un rol activ în îngrijirea bebelușilor lor prematuri. Această îngrijire de mare impact ar trebui să fie prioritizată, nu numai pentru beneficiile în sănătatea bebelușului, dar și pentru că îi face pe părinți mai puternici.

Îngrijirea stil cangur (Kangaroo Care) este antrenantă; îi aduce împreună pe mamă și pe bebeluș (sau pe tată și pe bebeluș). Taie din distanțe. Părinții se simt mai apropiați de bebeluși. Ocrotește atașamentul și un sentiment de încredere. Atașamentul însuflețește comportamentele de îngrijire. Comportamentele de îngrijire sprijină creșterea și dezvoltarea bebelușului. Este bine pentru toți cei implicați.

Când o mamă experimentează îngrijirea stil cangur, această atingere iubitoare din partea bebelușului ei, ea știe că face ceva incredibil pentru bebelușul ei, ceva ce nici un străin nu poate să facă. Ea simte că bebelușul îi recunoaște vocea și știe cine este. Ea e alinată de relaxarea bebelușului ei, și e martoră la căderea lui într-un somn adânc. Mama devine încrezatoare că bebelușul ei este îngrijit și că poate supraviețui. Simte că ea 
deține controlul. Kangaroo Care întărește legătura emoțională dintre bebeluși și părinții lor.

Kangaroo Care poate fi un mod pozitiv de a închide ușa la ceea ce a fost o experiență obositoare și traumatizantă. 

Pentru a reduce anxietatea, spitalele ar trebui să sprijine părinții în timpul îngrijirii bebelușului lor prematur. Prin educarea, integrarea și facilitarea îngrijirii stil cangur, ei vor promova o îngrijire de mare impact, ce îi aduce împreună pe mamă și pe bebelușul ei, și care este susținătoare și terapeutică pentru amândoi.

Kangaroo Care ușurează îngrijorarea părinților.

Kangaroo Care dă putere.

Kangaroo Care este vindecătoare și pentru bebeluși, și pentru părinți.

Aș fi vrut ca mama pe care am întâlnit-o, cea care mi-a spus povestea, să fi primit mai multă putere. Aș fi vrut ca ea să fi simțit că deține controlul și să fi fost capabilă să se simtă mai apropiată de băieții ei atunci când aceștia erau în incubatoarele de la terapia intensivă pentru nou-născuți. Doresc acest sentiment de putere și de conexiune emoțională tuturor părinților de bebeluși prematuri. 


No comments:

Post a Comment