Sunday, July 29, 2012

Pentru noii părinți - ghid pentru musafiri


Am dat azi peste o postare foarte simpatică, despre o moașă care la plecarea din casa ce are un nou bebeluș pune un afiș pe ușă, ce atenționează vizitatorii de anumite chestiuni de bun simț.

Și mi-am amintit cum înainte să fiu mamă mergeam în vizita la toate cunoștințele cu nou-născuți, deși nu tot timpul îmi doream acest lucru. Parcă de multe ori aveam impresia ca este un obicei ce trebuie urmat, și că mama s-ar supăra dacă nu merg. După ce am născut, am început să primesc vizite încă din maternitate, însă nu din partea prietenelor mele bune, care știau deja că nu voiam musafiri cel puțin din cauza posibilității contactării unor boli. La un moment dat am primit o vizită de la o familie în timp ce alăptam, și știți cum e cu alăptarea la început, chiar ai nevoie de intimitate ca să înveți și să te acomodezi cu bebelușul. Și văzând că musafirii nu se retrag când mă văd, am făcut ceva pentru care am avut multe remușcări, poate nici acum nu m-am iertat. L-am desprins pe puiul meu de la sân, ca să mă pot acoperi. În loc să continui fără rușine, sau să-i rog să revină mai târziu. Eram la o zi de la naștere, aveam încă anumite sensibilități și hormonii mă făceau foarte plângăcioasă, deci nu eram în stare să protestez la nimic, nu aș fi putut să spun ceva ce aș fi riscat să supere. Tot în maternitate am observat cât mă obosesc vizitele, mai ales că în timpul lor bebelușul trebuia să stea la neonatologie, așa că stăteam toți să-l privim pe geam. Statul acela în picioare, cum eram o lăuză slăbită, mă extenua. Plus conversațiile. Plus dorul și separarea de pui. Plus stresul că arăt îngrozitor, cu pete pe față de la împinsul greșit, cu părul nearanjat (pe atunci îl aveam mare :D), nemachiată, obosită. Ah, ca să nu mai spun câtă lume insista la telefon, să mă sune... La un singur apel am răspuns, pentru că era o persoană foarte importantă, și după o convorbire de vreo 2 minute începusem să respir greu, așa că am încheiat. Știu că după nașterea pe cale vaginală ar fi trebuit să zburd pe coridoare, dar se pare că nu am un organism foarte puternic.

După ce am ajuns acasă, iarăși am primit o vizită, la care eu eram în pijamale, tot nearanjată, cu bluza udă de lapte, cu bebe în brațe mereu, stresată nu cumva să ceară să sugă chiar atunci. În plină furie a laptelui, când nu era bebe la sân profitam și puneam în funcțiune pompa de sân (despre pro-contra unei pompe de sân în altă postare). Așa că nu eram un tablou chiar drăguț, nu eram serviabilă, nici nu știam dacă am ceva de ronțăit prin casă, pentru a-i servi. Dacă de un astfel de stres are nevoie o nouă mamă... atunci când prioritatea principală ar trebui să fie conectarea permanentă cu bebelușul și împlinirea tuturor nevoilor lui...

Din nou prietenele apropiate au știut mai bine. Orice comunicare au efectuat-o prin mama mea, și când una din ele mi-au adus ceva tot la ea a apelat. În timp ce se întâlnea în curte cu mama, le-am văzut pe geam și am fugit să o pup. De atunci sunt mult mai atentă atunci când naște cineva, și cu riscul să par nesimțită sau neinteresată, nu deranjez noua mămică decât dacă mă contactează ea. Mai ales că de când am copil mic, e posibil să fim purtători de viruși fără să știm.

Să revin la articolul citit, am făcut și eu un afiș pe care îl puteți imprima și lipi pe ușa apartamentului sau a camerei unde stau mama și bebelușul. Sau îl puteți trimite prin e-mail, completat, eventual atașând și o poză a bebelușului. Și sunt sigură că puteți crea unul mai frumos, am vrut doar să vă dau o idee :D. 



Alte linkuri pe temă, care ne sfătuiesc inclusiv că nu își au rostul florile sau nu ar trebui să vă parfumați puternic, pentru că bebelușul are un simț al mirosului foarte accentuat; că trebuie să vă spălați pe mâini când intrați în casă și să nu oferiți sfaturi nesolicitate:




Voi ce ați adăuga, sau ce ați elimina din ce am amintit aici? Poate sunt mămici care își doresc companie, dar cred că cel mai important lucru e să nu uităm, dacă mergem într-o astfel de vizită, că trebuie să o ajutăm pe mamă cu treburile care nu implică bebelușul. Am văzut și cazuri în care mătuși/soacre/vecine veneau  ”să aibă grijă de bebeluș cât timp mama spală vasele sau face de mâncare”...



9 comments:

  1. http://www.mommypotamus.com/18-ways-to-help-a-new-mom/

    ReplyDelete
  2. http://www.todaysparent.com/breastfeeding-6-tips-dads

    http://blogs.babble.com/dadding/2012/08/08/babys-first-week-at-home-invaluable-tips-for-brand-new-dads/

    ReplyDelete
  3. http://babygooroo.com/2012/08/how-other-cultures-prevent-postpartum-depression/

    ReplyDelete
  4. http://codenamemama.com/2012/01/03/help-parents-newborns/

    ReplyDelete
  5. http://www.huffingtonpost.com/amy-morrison/newborns_b_2384930.html

    ReplyDelete
  6. http://www.mommypotamus.com/18-ways-to-help-a-new-mom/

    ReplyDelete
  7. http://avital.blogspot.ro/2011/03/how-to-be-best-post-partum-visitor-in.html#axzz1I0jkKPhk

    ReplyDelete
  8. http://www.bellybelly.com.au/baby/10-rules-for-visiting-a-new-baby#.UwqKeIW3J95

    ReplyDelete
  9. Despre cum noi mamele am vrea sa nu fim vizitate in primele zile dupa nastere:

    http://www.mothering.com/articles/please-dont-visit-newborn/

    ReplyDelete