Saturday, October 6, 2012

Săptămâna Internațională a Bebelușilor Purtați - evenimente din țară și din vecini :D


Pe lângă evenimentele din București, în țară se vor întâmpla următoarele:

Iași

Duminică 7 octombrie de la ora 18, la Cărturești Palas, are loc o întâlnire de cunoaștere, Avanpremiera Ieșeană a Săptămânii Internaționale a Bebelușilor Purtați (evenimentul îl puteți urmări pe Facebook aici: http://www.facebook.com/events/445971395445274/). La această întâlnire veți afla mai multe despre purtarea bebelușilor și despre cele mai cunoscute mijloace de purtare ergonomice, sănătoase. Părinții prezenți la întâlnire vor putea testa diverse tipuri de port-bebe-uri și vor beneficia de consultanță în alegerea unuia potrivit pentru ei. 

Toată săptămâna vor avea loc întâlniri tematice și concursuri frumoase.
Edit: Tocmai am aflat că a doua întâlnire va avea loc luni 8 octombrie, tot de la ora 18, la Grădinița Zânelor din zona Bucsinescu.

Miercuri 10 octombrie, de la ora 18:30, tot la Librăria Cărturești din Palas Mall, reprezentanții Asociației Atelierul Părinților vă vor sfătui în legătură cu modalitățile de exprimare a dragostei față de copii. 

Pentru a fi la curent cu evenimentele din Iași, intrați pe pagina de Facebook a grupului ce organizează întâlnirile: http://www.facebook.com/IBWW.IS și pe blogul lor: http://parentis.blog.com/


Timișoara

Duminică, 14 octombrie, la ora 17, în Piața Unirii din Timișoara, sunteți invitați să vă întâlniți cu (alte) mămici care își poartă copiii. Am scris ”alte” în paranteză pentru că dacă deja vă purtați copiii sigur vă va face plăcere să vă întâlniți cu mămici asemenea vouă. Iar dacă nu, cu atât mai mult sunteți bineveniți la întâlnire, pentru că veți putea testa diverse tipuri de port-bebe-uri și veți beneficia și de sfaturi și consultanță privind tipul de port-bebe ce vi se potrivește și beneficiile purtării bebelușului.

Mai multe veți afla dacă veți urmări evenimentul dedicat acestei întâlniri pe Facebook:
http://www.facebook.com/events/536935082988913/ și fetele au creat și o pagina specială pe Facebook.

Update: întâlnirea va avea loc în Iulius Mall, lângă spațiul de joacă pentru copii.

Cluj

”Asociaţia Copacul Vieţii organizează şi anul acesta Zilele Purtării Copilului la Cluj, alături de programul International Babywearing Week. Anul acesta, ca și anul trecut, vă aşteptăm la programele noastre intre 8-10 octombrie, după cum urmează:

8 octombrie - luni
Liceul Teoretic Apáczai Csere János – Sala festivă, et.2. (Str. I.C.Brătianu nr. 26)
Ora 17 – dr. Muresan Marta despre importanţa purtării copilului din primele momente ale vieţii cu titlul: Purtarea bebelusului din punctul de vedere al medicului neonatolog

9 octombrie – marți
Sediul Asociaţiei Copacul Vieţii (str. F.J.Curie nr. 1)
Ora 17 – Prezentarea diferitelor tipuri de portbebe.
O să aveți posibilitatea să încercaţi mei-tai, wrap, sling cu inel, pouch, soft-structured carrier.

10 octombrie - miercuri
Parcul Central
Ora 11 – Plimbare cu bebeluşii purtaţi – ruta: Fântâna Arteziană, Teatrul Maghiar de Stat, str. Emil Isac, str. Zola, str. Napoca, Piaţa Unirii

* în Piața Unirii plănuim să facem un flashmob, să înconjurăm statuia, ținându-ne de mână cu bebeii in brațe

* pentru cei care nu au portbebe, sling, wrap, sau vor să încerce ceva nou, vom avea slinguri, wrapuri, mei taiuri de împrumutat

* dacă doriţi să ne alăturaţi pe drum, puteţi afla pe unde suntem sunând la 0743 701646 (Patrubány Csilla)


Pe această cale dorim să arătăm tuturor că există posibilităţi mai sănătoase şi mai bune pentru trup şi suflet de a-ţi plimba copilaşul şi de a-l ţine aproape de tine.

Deoarece va fi prezenta si presa, dacă veţi fi întrebate pe drum ce se întâmplă, ce facem, să le spuneţi că dorim să arătăm tuturor că există posibilităţi mai sănătoase şi mai bune pentru trup şi suflet de a-ţi plimba copilaşul şi de a-l ţine aproape de tine. Nu vrem să vă preformulăm răspunsul, fireşte că puteţi să spuneţi opinia voastră, am dorit numai să vă atragem atenţia, să nu fiţi luate prin surprindere de întrebare.”

Pentru detalii sau schimbări de planuri, verificați mereu pe Facebook, în grupul mămicilor de la Cluj.

Update: 'Marșul bebelușilor purtați' va fi reluat vineri 12 octombrie de la 17:00 cu pornire din Parcul Central de la fântâna arteziană. 

Chișinău


La Chișinău luni este întâlnirea mămicilor: Slingo-Matineul Mămicilor Fermecate. Dacă mai aflăm despre alte evenimente, vă ținem la curent.


Satu-Mare

Pentru detalii există un eveniment pe Facebook, dacă înțelegeți limba maghiară: https://www.facebook.com/events/114397018713611/

Brașov

Se organizează o întâlnire joi 11 octombrie, ora 17.00 în Parcul Central de pe Iorga, la locul de joaca.


Pe măsură ce vom afla și de alte evenimente din țară, vom updata această postare.

2 comments:

  1. Sa sti ca mi-ai raspuns la o intrebare pe care vroiam sa ti-o pun :))
    Acum vreo 2 seri cand am citit celalalt articol cu saptamana bebelusilor purtati am vrut sa te -ntreb pe cine ai in timisoara care organizeaza, ca stiu ca anul trecut ai avut pe cineva..
    si uite cum imi raspunzi tu faca sa te intreb.. :)
    Thank you :*

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) pai purtam, alaptam, de toate, nu? ;)

      Delete