Monday, March 30, 2015

Noi modele de chiloței de antrenament pentru oliță Baba+Boo

Acești chiloți din bumbac au elastic la talie și la picioare. Au un sistem cu 3 straturi absorbante, formate din bambus cu cărbune și bambus cu bumbac. Lângă pielea copilului este un material foarte absorbant. PUL-ul, materialul ce reține apa în interior, este ascuns după stratul de bambus, însă nu e la exterior. La exterior este 100% bumbac, pentru a-i fi confortabil copilului pe piele.
Culoarea interiorului este dată de bambusul cu cărbune. Și, așa cum probabil știți de la inserturile de cărbune de la Baba+Boo, acesta are câteva proprietăți geniale: absoarbe bine urina, este antibacterian și reține în interior mirosul. 

Îi găsiți aici.



Sunday, March 29, 2015

Noi modele de scutece textile Baba+Boo: ediție limitată Back to school - Handprints și Chalkboard

Aceste două noi modele sunt ediție limitată, adică nu vor fi disponibile decât puțin timp. Le găsiți aici.



Saturday, March 28, 2015

Am refăcut stocul la produsele Baba+Boo:





Și ultima șansă dacă doriți scutece pufoase și la exterior, cu imprimeu animal. Le găsiți pe toate aici.




Au revenit în stoc și linerele (hârtia de protecție) Baba+Boo și absorbantele de bambus, două produse care de obicei dispar din ”raftul” nostru foarte, foarte repede!

 



Și la fel de important e faptul că am adus din toate cele 4 culori de slipuri de baie (scutece de înot refolosibile) mărimile cele mai așteptate, L și XL. Se pare că și iarna și primăvara clienții noștri mici se distrează la piscine! 



La papucei  cu talpă moale, ideali pentru primii pași, aveam doar cea mai mică mărime, însă acum avem să vă oferim și 6-12 luni, și 12-18 luni. 




Cosmetice organice pentru copii și bebeluși Earth Friendly Baby/Kids - acum la KiddyShop!

Deși eu nu prea am folosit produsele Earth Friendly Baby, colega mea e fan de mulți ani, așa că vă garantează pentru ele, sunt niște produse excelente!

Am adus:


Vă reamintim de pe blogul nostru cât sunt de importante ingredientele din produsele cosmetice, având în vedere că oricât le-am limpezi, tot rămân pe piele, de unde sunt absorbite în organism și ajung în ficatul și în sângele copiilor noștri, provocându-le boli endocrinologice, hematologice, alergii, astm și chiar și cancer. Am mai scris despre ingredientele din produsele pentru bebeluși aici.


De ce cosmetice organice și nu cosmetice obișnuite?

Cosmeticele organice:
- nu conțin parabeni, SLS,
- sunt făcute doar din produse organice și naturale, și anume plante și fructe organice

Cosmeticele neorganice conțin:
- DMDM hydantoin și imidanzolidinyl urea: substanțe care se găsesc în produsele cosmetice și provoacă reacții toxice.
- Parfum și coloranți: afectează sistemul nervos și pot provoca reacții alergice și cancer
- Methylchloroisothiazolinone și methylisothiazolinone: compuși chimici extrem de toxici, pot cauza alergii și probleme ale sistemului nervos.
- Parabeni: conservanți chimici prezenți în majoritatea produselor cosmetice, pot cauza dezechilibre hormonale.
- Triclosan și triclocarban: substanțe antibacteriene ce pot cauza probleme cu glanda tiroidă, însă afectează și mediul înconjurător.
- Trietanolamina (TEA), poate cauza alergii și intoxicații.

Friday, March 27, 2015

Produse cosmetice organice Essential Care - Odylique - acum la KiddyShop!

Folosim produse Essential Care încă de când s-au născut copiii noștri în 2009. De multe ori le-am amintit pe blogul personal (la lista de produse medicale pentru venirea bebelușului, la cea de igienă și la cea pentru alăptare) și tuturor prietenelor.

Loțiunea de prim ajutor este mereu pe lista bagajelor de concediu pentru înțepăturile de insecte. Loțiunea reparatoare este excelentă pentru eczeme și e cea mai bună din câte am încercat. Uleiul pentru insecte îl folosim cu succes din 2010 (nu l-am adus acum, urmează).

Era și cazul așadar să le aducem și în magazinul nostru.

Am adus acum:

  • Loțiunea pentru primul ajutor - De câțiva ani aceasta este crema ce nu lipsește din bagajul nostru de vacanță, în mod special pentru a calma mâncărimile înțepăturilor de țânțari fără a le da copiilor chimicale cu efecte adverse din unguentele medicamentoase. Însă știam mereu că la nevoie o pot folosi și pentru arsuri, julituri, înțepături.


  • Loțiunea reparatoare pentru bebeluși - În 2010 am dat întâmplător peste această loțiune, după ce încercasem tot ce am găsit (mă refer la produse naturale, nu medicamentoase cu cortizon) pentru o iritație a bebelușului meu, gen dermatită atopică. După săptămâni în care nimic nu părea să-l ajute, cu această loțiune iritația i-a trecut după doar două aplicări! De atunci îmi cumpăr mereu, pentru că ne salvează și de la iritații de scutec la erupțiile dentare, alături de crema cu zinc de la Weleda.


  • Balsamul calmant pentru iritații - Se foloseşte pe zone de piele uscată, dermatita scalpului sau pentru masajul bebelușului și al mamei. Bun și pentru mame: rezultate deosebite de calmare a pielii după epilat. Dar se poate folosi și pentru orice zone de piele uscată, pentru protecție contra vântului, pentru masaj. E o cremă onctuoasă excelentă pentru mâini și picioare.


  • Balsamul pentru mameloane - Nu ai vrea să ajungă în organismul bebelușului chimicalele din cremele medicamentoase. Citește mai multe despre acestea aici.


  • Șamponul combinat cu gel de duș.






Essential Care este o gamă avangardistă de produse cu adevărat organice, fabricate manual cu uleiuri esențiale pure și plante crescute biodinamic. Formulate mai ales pentru pielea sensibilă și predispusă la alergii, sunt excelente pentru întreaga familie. Essential Care a formulat primul șampon certificat organic de către Soil Association, cea mai exigentă societate de certificare organică.



De ce cosmetice organice și nu cosmetice obișnuite?

Cosmeticele organice:
- nu conțin parabeni, SLS,
- sunt făcute doar din produse organice și naturale, și anume plante și fructe organice

Cosmeticele neorganice conțin:
- DMDM hydantoin și imidanzolidinyl urea: substanțe care se găsesc în produsele cosmetice și provoacă reacții toxice.
- Parfum și coloranți: afectează sistemul nervos și pot provoca reacții alergice și cancer
- Methylchloroisothiazolinone și methylisothiazolinone: compuși chimici extrem de toxici, pot cauza alergii și probleme ale sistemului nervos.
- Parabeni: conservanți chimici prezenți în majoritatea produselor cosmetice, pot cauza dezechilibre hormonale.
- Triclosan și triclocarban: substanțe antibacteriene ce pot cauza probleme cu glanda tiroidă, însă afectează și mediul înconjurător.
- Trietanolamina (TEA), poate cauza alergii și intoxicații.

Vă reamintim de pe blogul nostru cât sunt de importante ingredientele din produsele cosmetice, având în vedere că oricât le-am limpezi, tot rămân pe piele, de unde sunt absorbite în organism și ajung în ficatul și în sângele copiilor noștri, provocându-le boli endocrinologice, hematologice, alergii, astm și chiar și cancer. Am mai scris despre ingredientele din produsele pentru bebeluși aici.



Wednesday, March 25, 2015

Tuesday, March 24, 2015

Exterogestația și nevoia de a fi ținut în brațe - Cea de-a doua perioadă de gestație

Am fost rugați să punem într-o singură postare de blog toată traducerea articolului despre gestația de după naștere a bebelușilor și nevoia lor de a fi ținuți în brațe și atinși. În mai 2011 acesta fusese postat în 5 părți, aici. Fusese tradus de pe site-ul www.sleepywrap.com. Între timp Boba i-a mai adăugat niște informații, pe care le vom adăuga și noi aici.  


de Elizabeth Antunovic (©2009 NAP, Inc.)


Un cangur stă în marsupiul lui până când "gestaţia exterioară" este completă şi el este apt să se mişte de lângă mama lui pe propriile picioare. Ca un cangur, nou-născuţii umani sunt de asemenea născuţi imaturi. De fapt, nou-născuţii umani rămân neajutoraţi mai mult decât puii oricăror altor specii şi la fel ca unele animale cu marsupiu, trebuie să treacă printr-o perioadă distinctă de gestaţie în afara uterului. Deşi naşterea poate fi văzută ca o separare a mamei şi a copilului, bebeluşii au nevoie să fie ţinuţi pe corpul mamei lor după naştere. Această perioadă de gestaţie exterioară trebuie să fie respectată pentru că nu e doar o chestiune sentimentală, ci una care are un impact major şi profund asupra dezvoltării psihologice, emoţionale şi fizice a unui nou-născut.


Gestaţie în afara uterului: "Gestaţie exterioară"

Simpla observare a unui nou-născut ne demonstrează natura lui lipsită de ajutor. El are nevoie de căldură şi hrană. Nu se poate mişca dacă apare un pericol şi nu poate folosi cuvinte pentru a-şi comunica nevoile. Este provocat să îşi folosească sistemul nervos pentru a înţelege spaţiul din jurul lui şi relaţia lui cu el, pentru a respira singur, pentru a face oxigenul şi nutrienţii să circule prin întreg corpul lui; să mănânce, să digere, să elimine. Este evident că nou-născutul trece printr-o transformare care nu apare instantaneu, ci gradat, durând aproape tot primul an de viaţă. În acest timp nou-născutul trebuie să fie purtat peste tot. Are mult de învăţat până când îşi poate purta de grijă.

În cartea sa Touching, The Human Significance of the Skin, Dr. Ashley Montagu scrie despre importanța relației dintre mamă și copil după ce bebelușul s-a născut. El descrie relația dintre cei doi ca fiind "construită natural să devină şi mai intensă şi interoperativă după naştere” decât în timpul gestaţiei din uter (Montagu, 1988, 75).

"Naşterea nu constituie mai mult începutul vieţii individului decât sfârşitul gestaţiei intrauterine. Naşterea reprezintă o serie complexă şi foarte importantă de schimbări funcţionale care servesc în a pregăti nou-născutul pentru a trece podul dintre gestaţia dinăuntrul uterului şi gestaţia continuată în afara uterului" (Montagu, 1986, 57).

Bebelușii umani se nasc mai repede din necesitate. Bebeluşul ar trebui crescut într-o asemenea manieră care să imite intimitatea sarcinii pe cât de mult posibil până când această "gestaţie exterioară" (“gestatio”-în latină, înseamnă a purta) este completă. Aceasta înseamnă că bebeluşul ar trebui să fie într-o apropiere constantă de mamă, ori în braţele mamei, ori purtat pe corpul ei cu o bucată de material sau în alt sistem de purtare.


Relaţia continuă dintre mamă şi copil

În ciuda faptului că bebeluşii sunt purtaţi de mamele lor în majoritatea populaţiilor lumii, din ce în ce mai mulţi bebeluşi micuţi îşi petrec majoritatea zilelor singuri în recipiente de plastic, în balansoare, în cărucioare şi îşi petrec nopţile singuri în paturi şi leagăne, lipsiţi de atingerea şi prezenţa mamei. Natura nu a făcut lucrurile în acest mod. O mamă şi nou-născutul ei sunt construiţi să aştepte unitate şi acea unitate să continue şi după naştere.

"Deşi experienţele intrauterine pot exercita influenţe asupra dezvoltării ulterioare a nou-născutului, experienţele pe care le are pe parcursul primelor aproximativ zece luni după naştere sunt de o importanţă mult mai mare... o relaţie simbiotică continuă între mamă şi copil proiectată să suporte un continuu nespart până când greutatea creierului copilului e mai mult decât dublă”(Walsh).





Este în natura omului ca bebelușii să își continue gestația după naștere cel puțin până când creierul li se dublează. Aceasta se întâmplă de obicei aproximativ la nouă luni după naștere.







Naşterea datorată capului mare

Nou-născuţii umani se nasc de obicei la 266 zile de la concepţie datorită capului mare şi creşterii rapide a creierului care are loc în timpul ultimelor trei luni din uter.

Astfel, bebelușul se naște înainte să fie ”complet” și creierul își încheie dezvoltarea în afara uterului. Dimensiunea mare a creierului şi locomoţia bipedă (pe două picioare) (şi în consecinţă o rearanjare şi o îngustare a pelvisului) îi costă pe oameni maturitatea scăzută la naştere a aproape tuturor sistemelor noastre fiziologice de care avem nevoie pentru a supravieţui (Trevathan,144).

Modelul obişnuit de a completa jumătate din dimensiunea creierului adult înainte de naştere nu a fost posibil datorită corpului mare al nou-născutului şi capului mare necesar ca să cuprindă creierul în creştere (Cella Conde, 94). A avut loc o schimbare majoră în lungimea de gestaţie; şi din cauza acestei creşteri semnificative a creierului, dezvoltarea comportamentului şi maturizarea sistemelor au fost amânate până după naştere. Gestaţia in utero a fost întreruptă şi bebeluşul a fost născut mai repede pur şi simplu din necesitate (Trevathan, 144).

Dacă bebeluşii ar sta în uter pentru o perioadă mai lungă de timp şi creierul lor ar continua să crească la rata cu care este proiectat să crească, atunci capul lor ar fi prea mare ca să treacă prin canalul de naştere şi ar pune în pericol viaţa proprie a bebeluşului, viaţa mamei şi viaţa întregii specii umane, ca să zicem aşa. Chiar dacă bebeluşul nu s-a maturizat corespunzător, el se naşte. Dezvoltarea tuturor sistemelor se amână pentru după naștere (Montagu, 53).


Corpul mamei reglează sistemele în dezvoltare

Când se naşte un bebeluş, are nevoie să respire de unul singur, să primească oxigen şi nutrimente în întregul lui corp, să-şi ajusteze sistemul gastro-intestinal pentru noua funcţie de ingerare, digerare şi eliminare. Îşi va folosi sistemul nervos pentru a afla totul despre mediul din jur şi despre locul lui în el. Totuşi, fiziologia umană nu îşi conduce toate funcţiile; este interdependentă. Informaţia reglatoare primită de nou-născuţi de la mamele lor are un mare impact asupra funcţiei cardiovasculare, asupra ritmurilor de somn, asupra funcţiei imune şi nivelurilor hormonale. Dr. Heller afirmă că “atunci când e în contact cu mama lui, sistemele nou-născutului sunt menţinute la un tempo regulat. Dar dacă sunt îndepărtaţi, nou-născutul trebuie să lucreze dublu pentru a-şi menţine armonia fiziologică” (Heller, 31).

Montagu întăreşte mai departe, “Unitatea biologică, relaţia simbiotică, menţinută între mamă şi produsul de concepţie pe parcursul sarcinii nu se opreşte la naştere; într-adevăr este construită în mod natural să devină şi mai intensă funcţional şi implicativă mutual după naştere decât pe parcursul gestaţiei din uter” (Montagu, 1986, 57).




Prezența fizică a mamei e necesară pentru reglarea sistemelor în dezvoltare ale bebelușului.






Târârea completează gestaţia exterioară

Creștem și ne schimbăm mereu. Majoritatea doctorilor nu pot spune concret când sistemele ne sunt complet dezvoltate. În 1944 Portmann a fost primul care a sugerat că pentru ca un nou-născut uman să ajungă la nivelul de dezvoltare al unui nou-născut de maimuţă, gestaţia totală ar fi în jur de 21 de luni. Kovacs a estimat 18-20 de luni. Bostok a avut o idee diferită. El a raportat că gestaţia ideală pentru un nou-născut uman ar fi până când locomoţia cvadruplă (mişcarea pe toate cele patru membre) începe, ceea ce ar însemna târârea pentru un bebeluş uman, adică atunci când ar fi capabil să scape din pericol pe cont propriu. Ce e interesant e că timpul mediu necesar pentru ca un nou-născut să se târască, adică să se termine gestaţia exterioară în termenii lui Bostok, este de 266 ½ zile după naştere – exact durata de gestaţie dinăuntrul uterului (Montagu, 1986, 54)! De aici vine ideea de “nouă luni înăutru şi nouă luni în afară”.


Perioadele de dezvoltare umană sunt mai lungi decât cele ale maimuţelor – cu excepţia gestaţiei

Gestaţia maimuţelor diferă de cea a oamenilor doar cu câteva săptămâni. De fapt ele petrec un pic mai mult timp în uter decât oamenii. Începerea pubertăţii la maimuţe are loc când ajung la 8-9 ani. Îşi completează creşterea când au 10-11 ani şi viaţa lor durează între 30 şi 35 de ani. Când comparăm lungimea perioadelor de dezvoltare ale noastre cu ale lor, prima erupţie şi ultima erupţie a dinţilor permanenţi şi durata de viaţă, toate perioadele noastre de dezvoltare sunt mai lungi decât ale lor (Montagu, 1986, 51). Gestaţia din uter este singura excepţie.



Creierul maimuțelor are la naștere jumătate din dimensiunea creierului matur. Bebelușii umani se nasc și mai imaturi, creierul uman având la naștere doar un sfert din dimensiunea matură, continuându-și dezvoltarea în afara uterului.




Oamenii se nasc cu 25% din creierul adult, maimuţele cu 50%

Deşi maimuţele se nasc şi ele într-o condiţie imatură, ele rămân imature pentru o perioadă mai scurtă de timp decât oamenii. Le ia aproximativ o treime din timpul necesar nouă ca să îşi ridice capul, să stea singure sau să se ridice în picioare şi să umble. Ele se nasc cu aproximativ 50% din creierul de adult, pe când oamenii se nasc doar cu 25%. Maturizarea pe care alte mamifere o au completă dinainte de naştere, oamenii o completează după naştere.

Pentru ca un nou-născut uman să îşi atingă jumătate din creierul lui de adult, ar fi nevoie de aproximativ 18 luni de gestaţie (Trevathan,144). Interesant, aceasta este exact perioada când bebeluşii încep să se mişte singuri şi se târăsc. Şi târârea, şi atingerea dezvoltării a 50% din creierul de adult, indică faptul că gestaţia exterioară este completă cam la 9 luni după naştere.


Avantajele dezvoltării incomplete

Totuşi există avantaje pentru naşterea într-un stadiu timpuriu al dezvoltării creierului. Este un mod adaptiv să te naşti într-un stadiu subdezvoltat pentru că lumea de zi cu zi oferă un input mai divers din punct de vedere senzorial decat mediul închis din uter. “Avantajele câştigate ca ființe născute mai devreme în ciclul gestaţional includ o mai mare maleabilitate şi o expunere timpurie la stimuli din mediu importanţi pentru învăţare” (Trevathan,149).

Când se naşte un miel, de exemplu, pentru a supravieţui trebuie doar să se ridice şi să înveţe să-şi urmeze mama. Este un model instinctual reflexiv de acţiune. Oamenii sunt diferiţi. “Nou născutul nu este o creatură pasivă care e modelată de mediul ei, ci este în mod constant în explorare, încercând să înveţe şi să îşi aducă mediul sub controlul lui” (Karen, 203). Faptul că ne naştem mai devreme în ciclul gestaţional ne permite să ne dăm seama de mediul înconjurător și de locul nostru în el, alături de mamele noastre. Faptul că ne naștem mai devreme ne oferă o inteligenţă deschisă şi o logică flexibilă. Fiind “incompleţi din punct de vedere al dezvoltării” de fapt facilitează o creativitate crescută şi o personalitate individuală (Pearce, MC, 10).



Bebelușii umani se nasc într-adevăr incomplet dezvoltați, dar acest fapt ne oferă mai mult loc pentru flexibilitate și creativitate. 





2/3 din creşterea totală a creierului până la sfârşitul primului an

Chiar dacă perioada de nou-născut durează doar 2% din totalul vieţii noastre, un procent incredibil de 80% din creşterea totală a creierului nou-născutului va avea loc până când copilul împlineşte 2 ani (Heller,110)! Creierul unui nou-născut creşte de la un procent de 25% la naştere, la 60% din volumul creierului unui adult până la sfârşitul primului an. Adică aproape 2/3 din creşterea totală a creierului are loc într-o mică fereastră de timp (Montagu, 1986, 55-6). În primul an creierul unui bebeluş va creşte mai mult decât oricând. Când un copil împlineşte 3 ani, îşi va fi completat 90% din creşterea totală a creierului.


Nevoia primară pentru apropiere maternă

Şi totuşi, chiar dacă nou-născuţii maimuţelor se maturizează mai repede decat nou-născuţii umani, ei tot rămân în proximitatea constantă a mamelor lor pentru o perioadă extinsă de timp, în general până când relaţia de alăptare se încheie, adică în medie 3 ani sau mai mult! “Dată fiind exterogestaţia noastră... separarea de corpul mamei mai devreme decât orice alt mamifer sfidează logica” (Heller, 29).

Alăptarea şi apropierea de mamă timp de 3 ani sau mai mult este norma în majoritatea lumii, dar în mod cert nu este norma în vest sau în ţările anglo-saxone. Mulţi simt că dacă bebeluşii sunt purtaţi în braţe prea mult vor fi răsfăţaţi. Există acum un curent puternic de părinți care nu ascultă de manualele de crescut bebelușii, ci își îngrijesc copiii intuitiv. În cartea Attachment Parenting: Instinctive Care for Your Baby and Young Child, Katie Allison Granju îi îndeamnă pe părinți să aibă încredere în instinctele lor, afirmând “în loc să simţi că ar trebui să-l pui jos, fii sigură ca el e exact unde trebuie să fie” (Granju, 273).

Deşi trăim în epoca modernă, “creierul nostru rămâne înrădăcinat în epoca de piatră... aproape toată biochimia şi fiziologia noastră sunt reglate fin pentru condiţiile de viaţă care au existat când noi eram vânători şi culegători. Şi în acel stil de viaţă, bebeluşii erau ţinuţi pe mame şi lângă mame, mama fiind sursa lor de siguranţă. După epoci într-un astfel de comportament, creierul bebeluşului a evoluat prin selecţie naturală să aştepte ca viaţa să fie un “uter cu vedere”, cu creierul mamei construit să ofere acea apropiere” (Heller, 4).

Natura a creat lumea în aşa fel încât bebeluşii să fie cu mamele lor, mai ales într-o perioadă când creierul lor creşte mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii lor. Bebeluşii nu s-ar fi putut naşte incompleţi din punct de vedere al dezvoltării şi lăsaţi singuri în majoritatea zilei şi separaţi de mamele lor, dacă ar fi fost să supravieţuim ca specie. “Indiferent cât de numeroase ar fi avantajele, încetinirea ratelor creşterii şi naşterea la un stadiu timpuriu al gestaţiei nu ar fi avut loc niciodată dacă n-ar fi existat un comportament grijuliu compensator din partea mamei” (Trevathan,149).


Imaturitatea nou-născuţilor nu este respectată

În ochii nou-născutului, el nici măcar nu este diferenţiat de mama lui. Ei sunt o singură unitate, un cuplu mamă-bebeluş. Totuşi, în ciuda acestor semne evidente de dependenţă, imaturitatea fiziologică şi neurobiologică din acele momente nu este deloc respectată. Faptul că un bebeluş este în mod prematur făcut “un individ” şi este separat de mama lui din primele momente, zile, săptămâni sau luni după naştere, prezintă într-adevăr o provocare pentru creşterea viitoare a individului, pentru securitatea şi stabilitatea lui. Nu poate fi exprimat destul cât e de important ca în această perioadă critică de dezvoltare mamele şi nou-născuţii să stea împreună “în atingere”.

“Dacă părinţii ar înţelege pe deplin implicaţiile influenţei lor asupra copilului, mai ales la începutul vieţii lui, nu ar fi niciodată nevoie să fie explicate necesitatea de atingere abundentă şi de afecţiune” (Caplan,36).

În cartea ei, “Conceptul Continuum”, antropologa Jean Leidloff explică: “Un bebeluş privat de experienţa necesară să-i ofere baza pentru înflorirea completă a potenţialului lui înnăscut probabil nu va şti niciodată un moment de dreptate necondiţionată care a fost naturală pentru cei de-o seamă cu el timp de 99.99 la sută din istoria omenirii. Privarea, la gradul la care el a suferit tulburarea şi limitele ei în primii ani, va fi menţinută nediscriminant ca parte a dezvoltării lui...” (Leidloff, 48).


Timpul petrecut împreună şi alăptarea fără limite spaţiază natural sarcinile

Natura ne-a oferit un mod biologic să spaţiem copiii, permiţându-i mamei să aibă grijă de copilul ei pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru le oferă amândurora timpul de care au nevoie ca să formeze o relaţie (Jackson, 45). Copiii Kung San rămân în contact direct pe piele cu mamele lor şi sunt alăptaţi frecvent şi fără restricţii. Deşi aceşti oameni nu folosesc nici o formă vestică de protecţie sexuală, copiii lor sunt spaţiaţi la 3 sau 4 ani unii de alţii (Shostak, 67). Deşi poate să nu existe nici un efect asupra fertilităţii mamei cu “alăptarea culturală”, atunci când o mamă şi un nou-născut participă la norma biologică umană, sau “alăptează ecologic”, femeile rămân în amenoree de lactaţie (absenţa menstruaţiei datorită alăptarii fără restricţii şi a apropierii constante) şi bebeluşii sunt spaţiaţi în mod natural.


Apropierea constantă permite alăptarea ecologică

“Alăptarea ecologică este o formă de hrănire în care mama îi îndeplineşte bebeluşului ei nevoile de supt frecvent şi de prezenţa ei permanentă şi în care suptul frecvent al copilului amână revenirea fertilităţii”. Aceasta e diferită de alăptarea “culturală”. Deși e ignorată de mulți medici, alăptarea ecologică și spațierea naturală a sarcinilor este documentată empiric. Când urmezi Cele Șapte Standarde ale Alăptării Ecologice, media de spațiere dintre sarcini este de 18-30 de luni (Kippley, 8, click aici pentru cele şapte standarde ale Alăptatului Ecologic http://en.wikipedia.org/wiki/Lactational_amenorrhea_method).

Este numit “ecologic” pentru că descrie relaţia dintre două organisme, şi mamă şi copil, şi cum se afectează reciproc. O mamă poate în mod natural să petreacă mai mult timp cu bebeluşul ei pe parcursul unei perioade aşa de importante de dezvoltare. Corpul ei ştie că îi oferă atât de mult bebeluşului ei încât nu e încă pregătit să hrănească altă viaţă în curând. Rezervele de energie ale mamei nu sunt epuizate cu sângerarea menstruală în această perioadă când ovulaţia îi este suprimată.

În plus, mai există “avantajele psihologice care sunt conferite reciproc nou-născutului şi mamei în situaţia alăptării, mai ales la o specie la care mama este creată simbiotic să continue gestaţia copilului ei şi în afara uterului“ (Montagu,1986, 54).


Mamele beneficiază fizic şi emoţional

Nu numai copilul are nevoie de mama lui, ei au nevoie unul de altul reciproc. După un proces greu al naşterii, mama este liniştită și se simte puternică şi împlinită când îşi ţine bebeluşul aproape de piept. Bebeluşul este liniştit de atingerea mamei lui, de căldura ei şi de siguranţa pe care o simte când ea îl ţine în braţe. După naştere, când bebeluşul se ataşează la sân, uterul mamei se contractă şi începe să îşi reducă dimensiunile. Alăptarea creează valuri de “hormon al dragostei” (sau oxitocină) care ajută la intensificarea legăturii mamei cu bebeluşul ei şi a dorinţei ei de a fi mamă pentru copilul ei. Ea devine din ce în ce mai fermecată de bebeluşul ei, şi el de ea. Această relaţie de hrănire şi intimitatea dintre mamă şi bebeluş care urmează ca o consecinţă joacă un rol important în stabilirea unei baze pe viaţă pentru sentimentele de plăcere, satisfacţie şi mulţumire.




Alăptarea ecologică amână ovulația și ajută la spațierea naturală a sarcinilor.






Pune bazele pentru toată învăţarea ulterioară

Perioada de nou-născut pune bazele pentru toată învăţarea ulterioară. Cu cât mai multă muncă depune creierul copilului, cu atât devine mai capabil să facă şi mai multă, şi cu atât mai mult devine flămând de noi cunoştinţe. Importanţa primilor ani de viaţă asupra dezvoltării creierului nu poate fi negată pentru că “în mod direct şi permanent influenţează structura şi funcţia creierului”, făcând ca purtarea în brațe a unui copil de către mama lui, în special pe perioada exterogestaţiei, când creierul lui se dezvoltă mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii, să fie critică (Eliot,38). Pentru multe abilităţi, perioada critică se poate extinde în copilarie şi chiar şi în adolescenţă pentru altele. “Se încheie în primele luni sau în primii ani de viaţă, înainte ca mulţi dintre părinţi să îşi dea seama că dezvoltarea mentală a bebeluşului a fost aşa vulnerabilă”.

Ea mai afirmă: “Sinapsele care sunt rar activate – fie din cauza limbilor care nu au fost niciodată auzite, muzicii necântate, sporturilor nejucate, munţilor nevăzuţi, dragostei nesimţite – se vor ofili şi vor muri. Lipsindu-le activitatea electrică adecvată, pierd cursa şi circuitele pe care încercau să le formeze… Cât timp un număr în exces de sinapse sunt prezente, creierul rămâne maleabil maximal şi poate să se dezvolte într-o varietate de moduri, dar o dată sinapsele dispărute, perioada critică este gata şi trebuie să se descurce mai departe cu circuitul existent, nu poţi face schimb cu un computer mai rapid” (Elliot, 32, 38).

Eliot nu neagă că învăţarea ulterioară este posibilă, dar în mod hotărât susţine că învăţarea nu este la fel de uşoară precum este pentru un copil – un motiv pentru a înţelege de ce oamenii în vârstă tind să fie fixaţi în modurile lor şi nu sunt la fel de creativi ca şi copiii. Experienţa senzorială este importantă în primii ani, cât timp creierul este la vârful maleabilităţii lui. În cartea ei, “Atingerea Vitală”, Sharon Heller merge aşa departe încât spune că “a nu capitaliza toate experienţele sezoriale din lumea nou-născutului nostru este echivalent cu educarea adulţilor prin limitarea accesului la bibliotecă” (Heller,110).


Mediul nou-născutului nu trebuie să fie structurat sau complex

Totuşi “capitalizarea” nu trebuie interpretată ca însemnând că ar trebui creat un “mediu de învăţare” artificial. “Încercarea presării celor mici cu învăţarea talentelor academice, cu unelte ca şi cartoanele de alfabet, nu e doar prostesc, dar de asemenea riscă pregătirea unui mediu presant care ar putea chiar să interfereze cu învăţarea copilului... fiecare copil îşi ţese propria tapiserie intelectuală” (Healy, 20, 31).

“Experienţele în mediu nu trebuie să fie elaborate, cum ar fi instalarea caruselelor deasupra pătuţului unui copil sau ascultarea înregistrărilor muzicale. Mai mult să fie aspecte simple şi de rutină ale mediului fizic, cum ar fi variaţii de zgomote, de lumină şi de temperatură... atingerea bebeluşului, gânguritul cu el, zâmbitul către el şi vorbitul cu el contribuie la dezvoltare” (Bauer, 33).

Creierele nou-născuţilor caută în mod instinctiv stimulare de la cele mai simple experienţe care îi ajută să îşi organizeze sistemul nervos în loc să-l copleşească... Jucăriile sunt mult mai puţin importante decât o persoană care are grijă de el cu drag. Ei au nevoie de un mediu care îi stimulează să îşi facă propria manipulare explorativă şi propriile mirări şi întrebări în loc să fie învăţaţi. Braţele unei mame oferă acest lucru perfect. Ca doctor şi ca psihiatru de familie, Peter Cook exprimă acest lucru: “maturizarea unui copil are loc în acordul lui. Nu trebuie să faci ceva ca să se întâmple”.


Mama este cel mai bun profesor, viața este cea mai bună sală de clasă

Întrebarea care se ridică deseori este dacă ar trebui să începem “educarea” copilului într-un decor formal mai devreme. În cartea lui, “Mitul primilor trei ani”, Bauer este sceptic asupra politicii publice care se concentrează pe “educarea” copiilor, care de obicei implică luarea copiilor din familiile lor şi plasarea lor într-un mediu mai stimulant în primii trei ani de viaţă. Unii oficiali încearcă să facă publicul să creadă că ar trebui să înceapă educaţia formală mai devreme, propunând programe “Head Start” pentru copii mici chiar şi de un an, sperând să profite de timpul când creierul lor creşte mai mult decât oricând. Dar oficialii şi susţinătorii educaţiei timpurii uită să ia în considerare faptul că “Noi suntem construiţi să creştem şi să devenim mai puternici cu fiecare eveniment, indiferent cât e de lumesc sau de minunat. Fluxul naturii şi anotimpurile, oamenii, catastrofele aparente, glumele – toate sunt experienţe ale interacţiunii de care trebuie să ne bucurăm şi sunt oportunităţi pentru învăţare” (Pearce,28).

Deşi intenţia ar fi să ne echipeze copiii cel mai bine sau “optim” complet pe viaţă, aceşti primi trei ani sunt anii când copilul are nevoie de mama şi de familia lui cel mai mult. Cercetările confirmă faptul că acei copii care sunt îngrijiţi de mamele lor pe parcursul primilor trei ani de viaţă au mai puţine probleme de creştere şi dezvoltare.


Ţinutul în braţe oferă mai multe oportunităţi pentru observare şi procesare

Într-un moment când creierul bebeluşului creşte mai mult decât în toată viaţa lui, este important să recunoaştem că gestaţia exterioară este menită să aibă loc pe corpul mamei, nu într-un recipient şi în nici un caz nu singur şi în afara vederii. Un cărucior cu jucării atârnate sau un recipient de plastic cu un animal de pluş nu sunt substitute când comparăm cu panorama şi toate stimulările senzoriale variate disponibile atunci când bebeluşul e purtat de mama lui.

Purtatul unui bebeluş în braţe creşte în mod natural relaţia nutritivă dintre mamă şi copil. Pe lîngă că este hrănit fizic şi psihologic, bebeluşul care este ţinut în braţe pe perioada exterogestaţiei este hrănit de o întreagă lume senzorială care e oferită de mişcarea împreună cu mama lui pe parcursul zilei. Când e purtat în braţele mamei lui, copilul are parte de un loc sigur de unde să vadă lumea. Din acest loc sigur şi cunoscut bebeluşii învaţă despre necunoscut. Când un bebeluş este într-o stare calmă şi vigilentă, şi în atingere cu mama lui, este în starea optimă pentru observarea şi procesarea tuturor celor ce se petrec în jurul lui. Aceste oportunităţi diferite pentru învăţare creează scânteile pentru neuronii din creier, necesare ca aceştia să crească şi să se ramifice şi să se întâlnească şi să se împletească cu alţi neuroni. Cu cât cresc şi se ramifică mai mult aceşti neuroni, cu atât e mai mare creşterea creierului.



Corpul mamei lui îl ajută să învețe despre lume și despre locul lui în lume.





Bebeluşii purtaţi primesc stimulare senzorială optimă



Nu veți găsi în această poză vreo lipsă de senzori!






Deşi creierul unui nou-născut este construit prin stimulare, jucăriile sau produsele care calmează ratează să producă întreaga lume senzorială pe care noi o producem pentru bebeluşii noştri când îi purtăm pe corpurile noastre. Fiecare îmbrăţişare, fiecare strângere jucăuşă, fiecare sărut şi mângâiere îi oferă bebeluşului stimulare tactilă. Cu corpul lui apăsându-l pe cel al mamei lui câştigă propriocepţie- o abilitate a cunoaşterii propriului lui corp şi locul acestuia în spaţiu. Primeşte stimulare auditivă prin explicaţiile blânde ale mamei, prin şoapte şi prin cântecele cântate special pentru el. Când e purtat, balansarea şi legănarea ritmică a corpului îi stimulează sistemul vestibular – dându-i simţul echilibrului şi al siguranţei în spaţiu. Primeşte stimulare olfactivă cu mirosul mamei lui, şi dacă e alăptat primeşte stimulare gustativă cu gustul schimbător al laptelui mamei lui. Are o panoramă deosebită când e purtat la verticală şi este privilegiat cu o stimulare vizuală extraordinară pe masură ce prinde spectacolele lumii. Primeşte chiar şi stimulare kinestezică pe masură ce mama îşi schimbă poziţia când îl poartă.


Nou-născuţii instituţionalizaţi şi eşecul dezvoltării

În 1915, Dr. Henry Chapin, un pediatru din New York, a dezvăluit că bebeluşii plasaţi în instituţii în zece oraşe diferite din Statele Unite au avut o rată a decesului de 100% în ciuda mâncării şi a îngrijirii medicale, murind din cauza a ceea ce doctorii au numit “eşec în dezvoltare” sau “istovire” – irosindu-se (Montagu, 1986, 97). Chapin, îngrozit de acest lucru, a sfârşit organizând un nou sistem de tratare a bebeluşilor şi a început să îi pună în pensiuni speciale în loc să-i lase în instituţii.

Când au fost făcute studii pentru a afla cauzele reale ale deceselor, unde şi de ce s-a întâmplat, s-a aflat că aveau loc “chiar des printre bebeluşii din << cele mai bune >> case, spitale şi instituţii, şi printre bebeluşii care primeau << cea mai bună şi grijulie atenţie >>” (Montagu,99). A devenit evident că în cele mai sărace case, unde condiţiile igienice nu erau întâlnite, copilaşii se dezvoltau foarte bine.

Diferenţa era că mamele sărace erau cele care îşi ţineau bebeluşii, îi dezmierdau, îi mângâiau şi îi hrăneau. Când instituţiile medicale au început să admită acest lucru, unele spitale au instituit reguli ca asistentele să “ridice nou-născuţii, să îi poarte şi să fie <<mame>> pentru ei” de cel puţin trei ori pe zi. Ca rezultat, ratele mortalităţii au scăzut dramatic (Montagu, 99).


Atingerea/intimitatea mamă – nou-născut e asociată cu cu creşterea fizică

Intimitatea mamă/nou-născut şi contactul fizic nu e numai important pentru creşterea creierului, dar şi pentru toată creşterea fizică. Nou-născuţii care sunt privaţi de atingere nu secretă hormoni de creştere. Patton şi Gardner au publicat dosare ale copiilor care au fost privaţi de atingere maternă şi s-a aflat că nu au avut numai dereglări mentale, ci şi fizice, dând exemplu un copil de trei ani care avea oasele crescute doar pe jumătate faţă de ale unui copil normal” (Montagu, 244).

Unii au dovedit că deficienţa hormonului de creştere asigură conservarea energiei corpului, pentru ca aceasta să nu se irosească pe creştere, ci pe o modalitate de supravieţuire. Nou-născuţii instituţionalizaţi privaţi de atingere nu vor secreta hormoni de creştere, şi totuşi după contact şi stimulare tactilă vor începe să crească din nou (Montagu, 202-203).


Lipsa atingerii are un impact negativ asupra funcţiei imune

Atingerea este aşa de importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a unui nou-născut încât lipsa stimulării şi a atingerii cauzează eliberarea unor cantităţi mari de hormon toxic al stresului, cortizol. Nivelurile ridicate de cortizol în sânge nu numai că au un impact negativ asupra nivelurilor hormonilor de creştere, dar au un impact negativ şi asupra funcţiei imune.

Grupul de Cercetare a Psihobiologiei Dezvoltării de la Centrul Medical al Universităţii din Colorado a raportat cum maimuţele separate de mamele lor pentru o perioadă scurtă de timp nu au mai produs leucocite – pentru a lupta cu infecţiile. Când au fost reunite cu mamele lor, sistemul lor imunitar şi-a revenit la normal şi a reînceput să producă leucocite (Montagu, 199).


Importanţa atingerii pentru supravieţuire

Pielea este cel mai mare organ al nostru. Trebuie să fim atinși ca să ne dezvoltăm optim. “S-a descoperit că ceea ce are nevoie un copil ca să prospere este să fie atins şi purtat, şi mângâiat şi îmbrăţişat şi să i se gângurească, chiar şi dacă nu este alăptat. Această atingere, purtare, mângâiere, îngrijire şi îmbrăţişare o accentuăm, pentru că se pare că şi în absenţa altor lucruri importante, acestea sunt experienţele de bază încurajatoare de care nou-născutul trebuie să se bucure pentru a supravieţui şi a avea o formă de sănătate” (Montagu, 100).

Neurologul Richard Restak explică bine când afirmă că “Atingerea se pare că e la fel de necesară pentru dezvoltarea normală a nou-născutului precum hrana şi oxigenul. Mama îşi dechide braţele pentru nou-născut, îl strânge la piept şi sunt aduse astfel în armonie o mulţime de procese psihobiologice” (Walsh, Biosociology, 62).


Atingerea mamă-copil maximizează oportunităţile pentru emoţii pozitive

Fundamentul crucial pentru supraviețuire și dezvoltare sănătoasă este atingerea. Când li se permite să se conecteze cu bebelușii lor, mamele le oferă automat prezența și atingerea lor continuă și iubitoare. Toate mamele mamifere par să știe instinctiv că bebelușii lor au nevoie să fie atinși. Bebelușul este asigurat că totul este în regulă în principal prin mesajele ce le recepționează prin piele. Când un nou-născut este ținut în brațele mamei sale, acest fapt îi ajută să maximizeze oportunitatea pentru bucurie, fericire și alte emoții pozitive. Aceasta contribuie la sănătate mentală pe tot parcursul vieții.




Continuând a doua gestație în afara uterului, cei doi și-au construit o fundație puternică de încredere.






Când un bebeluş este ţinut aproape de mama lui, cerinţele lui sunt mai uşor de citit. Comunicarea dintre cei doi este mai uşoară. Când cerinţele îi sunt îndeplinite, bebeluşul învaţă că poate să aibă încredere că nevoile îi vor fi satisfăcute, că e iubit şi că cineva are grijă de el. Acest lucru pune bazele pentru încrederea fundamentală în sine şi fundaţiile pentru toate relaţiile pe care le va avea în viaţă. Nu este ataşat de lucruri materiale cum ar fi un animal de pluş pe care să-l ţină în braţe, o păturică pe care să o strângă la piept sau o tetină artificială, ci se uită la mama lui sau la o persoană reală pentru consolare.


Dezvoltarea mentală şi neurologică e crescută la nou-născuţii prematuri atinşi

În 1977 psihologul perinatal Dr. Rice a explorat impactul pe care creşterea zilnică a stimulării tactile o are asupra nou-născuţilor prematuri. Nou-născuţii din experiment au fost dezbrăcaţi pentru un masaj complet al corpului făcut de mamele lor de patru ori pe zi timp de o lună şi au fost legănaţi şi strânşi la piept pentru încă cinci minute la sfârşitul masajului. Grupului de control de nou-născuţi li se dădeau îngrijirile de rutină din spital fără masaje şi îmbrăţişări. După patru luni “nou-născuţii din experiment erau în mod evident superiori nou-născuţilor din grupul de control în creşterea greutăţii, dezvoltarea mentală şi cel mai marcant în dezvoltarea neurologică” (Walsh, 62). Nou-născuţii din grupul experimental au devenit şi mai ataşaţi de mamele lor. Imediat după acest experiment, Dr. Rice a dezvoltat primul program de masaj cercetat ştiinţific numit RISS (Rice Infant Sensorimotor Stimulation) care evident a demonstrat îmbunătăţirile neurologice şi în creşterea şi dezvoltarea bebeluşilor prematuri per total.


Prematurii au nevoie de atingere, de ritm şi de presiune pentru a se dezvolta

Subestimăm cât e de important pentru nou-născuţi să fie ţinuţi în braţe şi dezmierdaţi şi mângâiaţi. Bebeluşii sunt născuţi aşteptând un “uter cu vedere”, cum zice Ashley Montagu. Ei au nevoie să fie acoperiţi, să le fie cald, să fie înveliţi. Ei au nevoie să fie îmbrăţişaţi continuu cum erau îmbrăţişaţi în uter. Nou-născuţii prematuri plasaţi în incubatoare tind să se împingă în colţurile acestora. Caută acel sentiment familiar de atingere. Când prematurii sunt plasaţi pe paturi de apă oscilante care mimează mişcarea şi stimularea tactilă a uterului, încep să câstige în greutate mai repede şi sunt externaţi mai repede din spital (Field, 45-51). “Cu cât e mai aproape mediul extern de mediul intern, cu atât mai mult un bebeluş se stabilizează şi poate să-şi canalizeze energia către creştere şi dezvoltare” (Genna, 64).

“O mare şi foarte respectată varietate de cercetări din diferite câmpuri de studiu – inclusiv de dezvoltarea copilului, psihiatrie, neonatologie şi antropologie – au arătat că oamenii chiar au nevoie de suficientă atingere fizică pentru a se dezvolta la potenţialul optim” (Granju, 268).



Deși bebelușul va părăsi uterul, mama lui este proiectată de natură să îi ofere un loc sigur și hrănitor în brațe pentru a-și continua gestația.






Înconjurat, protejat şi în siguranţă

În uter, toate nevoile bebeluşului sunt îndeplinite automat. Temperatura este constantă, presiunea este constantă şi sunetele inimii şi vocii mamei sunt ritmate şi calmante. Bebeluşul este înconjurat, protejat şi în siguranţă. Şi apoi, “dintr-un uter total protector, sigur, nutritiv, care susţinea viaţa, ne naştem, neajutoraţi” (Palmer, 21).

Dar mamele sunt modelate de evoluţie să ofere un loc sigur de ţinut, în braţe, pe parcursul creşterii continue a bebeluşilor lor, un loc unde nutriţia, protecţia, căldura şi proximitatea sunt rezolvate. Mediul confortabil familiar al corpului mamei îl reasigură pe bebeluş că este într-un loc sigur, că va fi îngrijit şi că este în contact cu lumea şi “nu suspendat nepăsător în ea” (Montagu, 1896, 157). Din această bază sigură pot începe explorările lumii lui.

Dr. Pearce descrie uterul ca fiind un loc care oferă trei lucruri unei vieţi nou formate: “o sursă de posibilitate, o sursă de energie pentru a explora acea posibilitate, şi un loc sigur în care acea posibilitate poate avea loc” (Pearce, MC, 18). Mamele pot crea și imita acel loc și în afara uterului.




Wrapul elastic imită presiunea și sentimentul de conținere ale uterului.






Purtatul bebeluşului mimează împrejmuirea şi presiunea uterului

Purtatul bebeluşului în braţe sau într-un wrap sau sling mimează împrejmuirea şi presiunea plină de sprijin a uterului. Şi la fel cum uterul oferă un mediu sigur şi protector, în braţe mai are parte şi de o poziţie superbă pentru a vedea lumea, lucru care e foarte important considerând că la bebeluşi creierul creşte mai repede în primele luni decât în orice altă perioadă din viaţa unei persoane. Mişcarea mamei pe parcursul zilei leagănă bebeluşul la fel cum era legănat în uter şi este calmant şi familiar. Legarea împreună a bebeluşului cu mama facilitează alăptarea şi toate beneficiile ei psihologice şi fiziologice. Cel mai important, bebeluşul primeşte stimulare tactilă, este atins, sărutat, dezmierdat, mângaiat şi ţinut aproape de mama lui. Ştie că e iubit şi are încredere că nevoile îi vor fi îndeplinite.




Oferind tot ce e mai bun în cele 9 luni de gestație din afara uterului. Le place amândurora!





“Limbajul nostru tăcut şi cel mai potent, atingerea, este mediul prin care părintele şi nou-născutul comunică şi devin ataşaţi, fiecare atingere blândă întărind legatura dintre ei. Atingerea hrăneşte creşterea psihologică a nou-născuţilor noştri, stimulează creşterea lor fizică şi mentală; asigură funcţionarea lină a funcţiilor fiziologice cum ar fi respiraţia, bătăile inimii şi digestia; le creşte conceptul de sine, conştiinţa corpului şi identitatea sexuală; le sprijină sistemul imunitar şi chiar le îmbunătăţeşte stabilitatea şi graţia mişcărilor.” (Heller, 5).


Concluzie

Ştiinţa reconfirmă ceea ce primele mame care au susţinut asta ştiau intuitiv – că braţele lor oferă mediul optim, după tranziţia din uter în lume. Natura a intenţionat ca o mamă şi nou-născutul ei să aştepte această unitate şi ca această unitate să nu se termine la naştere. Nu numai că organismul unei mame este pregătit şi construit ca să continue gestaţia bebeluşului ei după naştere, dar şi bebeluşul ei s-a adaptat să aştepte acest lucru pentru supravieţuire. Purtatul bebeluşului în braţe sau într-un sistem de purtare oferă această experienţă hrănitoare extinsă. Prin îngrijirea unui copil într-o manieră care reprezintă intimitatea sarcinii pe cât de aproape posibil până când această “gestaţie exterioară” este completă, bebeluşul are acces la tot ce are nevoie pentru a se dezvolta şi a creşte fizic, mental şi emoţional într-un individ vesel şi sigur pe el.




Bibliografie

Bruer, J. (2002). The Myth of the First Three Years: A New Understanding of Early Brain Development and Lifelong Learn. New York, Free Press.

Caplan, M. (1998). Untouched: The Need for Genuine Affection in an Impersonal World. Prescott, AZ: Hohm Press.

Eliot, L. (2000). What’s Going on in There? : How the Brain and Mind Develop in the First Five Years of Life. Bantam.

Field, T. (2003). Touch (Bradford Books). Cambridge, The MIT Press.

Genna, C. (2007). Supporting Sucking Skills in Breastfeeding Infants. Jones.

Granju, K, & W. Sears. (1999). Attachment Parenting: Instinctive Care for Your Baby and Young Child. Atria.

Healy, J. (2004). Your Child’s Growing Mind: Brain Development and Learning from Birth to Adolescence. New York, Broadway Books.

Heller, S. (1997). The Vital Touch: How Intimate Contact With Your Baby Leads To Happier, Healthier Development. Holt Paperbacks.

Jackson, R. (1990). Human Ecology: A Physician’s Advice for Human Life. ST. BEDE’S PRESS.

Karen Ph.D, R. (1988). Becoming Attached: First Relationships and How They Shape Our Ability to Love. New York, Oxford University Press.

Kippley, S. (1999). Breastfeeding and Natural Child Spacing. Bantam.

Klaus, M, & J. Kennell, & P. Klaus. (1996). Bonding: Building The Foundations Of Secure Attachment And Independence. Da Capo Press.

Montagu, A. (1986). Touching: The Human Significance of the Skin. Harper Paperbacks.

Montagu, A. (1988). Growing Young: Second Edition. Bergin.

Palmer, L. F. (2007). Baby Matters: What Your Doctor May Not Tell You About Caring for Your Baby. San Diego, CA: Baby Reference.

Palmer, L. F. (2009). The Baby Bond: The New Science Behind What’s Really Important When Caring for Your Baby. Naperville, IL: Sourcebooks, Inc..

Pearce, J. (1986). Magical Child (Plume). New York, Bantam.

Shostak, M. (1983). Nisa: The Life and Words of A !Kung Woman. Vintage Books.

Trevathan, W. Human Birth: an Evolutionary Perspective. Walter de Gruyter.

Walsh, A. (1995). Biosociology: An Emerging Paradigm. Praeger Publishers.



Monday, March 23, 2015

Detergenți Earth Friendly Products acum la KiddyShop!

Să înceapă curățenia de primăvară, fără stresul că ne intoxicăm cu chimicale și noi, și copiii!

De azi puteți cumpăra din magazinul nostru detergenți ecologici marca Earth Friendly Products, probabil cea mai renumită marcă de detergenți sănătoși din România. Îi găsiți în meniul Puericultură, după cum puteți vedea în imagine:




Ce am adus?

Care se pot folosi și pentru scutecele textile?

Detergentul fără miros nu are nici balsam, nici uleiuri esențiale și se poate folosi cu succes și pentru scutecele textile, motiv pentru care a ajuns și în submeniul Detergenți pentru scutece. Detergentul este foarte economic, ajunge pentru 50 de încărcături întregi ale mașinii de spălat. 

Tot în acel submeniu puteți găsi și Oxo Brite, care conține percarbonat de oxigen, renumit pentru albirea și dezinfectarea scutecelor textile. Este un aliat de nădejde și la scutece, și la lenjeria de pat sau alte haine atunci când trebuie să dezinfectați după o boală, o răceală, o enteroviroză. Elimină chiar și bacteriile, virusurile și ciupercile. Toate acestea în timp ce e blând cu pielea bebelușului și nu conține clor. 


 
De ce detergenți ecologici?

Vă reamintim de pe blogul nostru cât sunt de importante ingredientele din produsele cosmetice, având în vedere că oricât le-am limpezi, tot rămân în haine, și ating pielea, de unde sunt absorbite în organism și ajung în ficatul și în sângele copiilor noștri, provocându-le boli endocrinologice, hematologice, alergii, astm și chiar și cancer. Am mai scris despre ingredientele din produsele pentru bebeluși aici. Când am adus prima dată în magazin detergenți ecologici am scris cum ne-a ajutat pe noi această schimbare în viața de zi cu zi, făcându-ne din nou fertile. Alte postări pe această temă găsiți aici. Gândiţi-vă bine dacă doriţi să ajungă pe pielea bebeluşilor şi copiilor voştri chimicalele nocive prezente în detergenţii de rufe convenţionali sau chiar și mai multe, cele din balsamurile de rufe. Acestea rămân pe haine, pe lenjeria de pat care le atinge obrăjorul, pe hainele noastre atunci când îi ţinem în braţe... Şi ne mirăm de incidenţa mărită a dermatitei atopice, a alergiilor, a astmului.

Atunci când vă gândiţi câte chimicale nocive rămân pe vasele spălate cu detergenţii convenţionali, poate în general nu vă pasă. Dar când vine vorba de o femeie însărcinată, sau de un copil ce abia începe diversificarea, e obligatoriu să fim conştienţi şi să facem un efort pentru a le oferi o viaţă mai sănătoasă.

Chiar dacă un detergent ecologic pentru gospodărie pare la început un moft, nu trebuie să uităm cât de nocivă e chiar și inhalarea acelor emisii toxice din detergenții convenționali, și când facem curățenie, și mult timp după. Ei sunt un factor important în apariția astmului și a altor probleme respiratorii la copii. Chiar din timpul sarcinii aceste substanțe volatile îi fac rău fătului când mama le inhalează. Pe lângă că locuirea într-o cameră în care s-a făcut curățenie cu detergenți clasici este periculoasă, să nu uităm alte două situații în care acești detergenți se dovedesc utili: când un copil vrea să-și ajute mama în joacă la curățenie și când deja copiii încep să cerceteze mediul înconjurător cu gura, punând mâinile în gură după ce a atins ceva din cameră, sau introducând obiecte în gură. Ce alegem dintre bacterii/virusuri/ciuperci și chimicale antibacteriene care îmbolnăvesc altfel? E simplu, soluții care dezinfectează fără să ne îmbolnăvească. 

În plus, acești detergenți nu sunt mult mai scumpi decât cei clasici. Dar faceți economie și la cheltuielile medicale, dacă îi folosiți. Și sunt foarte economici, concentrați, se folosește o cantitate puțină. În plus, puteți sta liniștiți că faceți tot ce vă stă în putere să lăsați o planetă locuibilă copiilor și nepoților voștri. 

Saturday, March 21, 2015

Studiu: copiii sunt mai apropiați de mame dacă acestea le respectă autonomia


Mamele care le respectă copiilor nevoia de autonomie pe măsură ce aceștia cresc sunt privite într-un mod pozitiv de către copiii lor, afirmă un studiu efectuat pe mai mult de 2000 de perechi de mame și copii. Studiul a apărut online în ianuarie 2015 și urmează să fie inclus în următorul număr al revistei Social Development. A fost realizat de University of Missouri - Columbia.

Studiul a măsurat gradul în care mamele controlau activitățile copiilor și în care dădeau ordine atunci când copiii aveau 2 ani, iar apoi a cercetat motivele de neînțelegere când copiii ajungeau în clasa a 5-a. Tendințele mamelor de a avea un comportament dornic de control prezicea modul în care copiii își priveau mamele când creșteau, pozitiv sau negativ.

Cercetările arată că modul în care mama și copilul relaționează - calitatea relației lor - influențează mult dezvoltarea socială, emoțională și academică a copilului. Așadar acesta este un studiu important.

Conducătorul studiului, Jean Ispa, de la MU Department of Human Development and Family Studies, profesor la College of Human Environmental Sciences, afirmă:

"Mamele care sunt foarte dominatoare când copiii lor sunt mici au tendința să aibă același comportament și când copiii lor intră în adolescență. Cu copiii mici, mamele utilizează în general control fizic, dar când copiii cresc metodele de control devin mai verbale și psihologice, cum ar fi restricționarea a ceea ce au voie să spună. Nu e de mirare că acești copii încep să le vadă într-o lumină negativă."

Ispa spune că dacă le permitem copiilor noștri anumite nivele de autonomie nu înseamnă să nu avem reguli sau să nu le oferim părerea noastră. Regulile gen să nu treacă strada înainte să se asigure nu au avut un impact negativ asupra relațiilor dintre mame și copii. Acestea sunt numite de Ispa controale comportamentale. Însă controalele psihologice au fost cele care au avut un impact negativ, cele în care mamele le induceau intenționat copiilor sentimente de vinovăție, sau cele în care mamele le spuneau copiilor să gândească, să simtă și să se joace într-un anume fel.

"De multe ori părinții cred că implementarea acestor comportamente de control este 'calea cea bună' de a crește copii, dar cercetările noastre arată că pur și simplu nu funcționează." mai spune Ispa. "Este foarte bine pentru copii să le permiți niveluri de autonomie specifice vârstei pentru a lua decizii sigure, și de obicei ei iau decizii înțelepte atunci când sunt învățați despre alegeri sigure și despre consecințe. Un bun punct de plecare pentru părinți ar fi să aibă discuții deschise cu copiii și să le permită acestora să își exprime propriile puncte de vedere. Când trebuie să le dea totuși niște ordine, să le explice motivele deciziei în loc să spună 'Pentru că așa spun eu.' "

Poziția noastră referitoare la poziția bebelușilor - Cărucioare, Marsupii şi Stresul bebeluşilor


Am fost rugați să punem într-o singură postare de blog toată traducerea articolului despre coloana vertebrală a bebelușilor și poziția lor în viața de zi cu zi. În mai 2011 acesta fusese postat în 6 părți, aici. Fusese tradus de pe site-ul www.sleepywrap.com. Între timp Boba i-a mai adăugat niște informații, pe care le vom adăuga și noi aici.  


de Elizabeth Antunovic (©2008 NAP, Inc.)


Introducere


Ţările din Europa par a avea cei mai mulţi pediatri care recomandă ca bebeluşii să stea culcaţi întinşi pe spate într-un cărucior şi să nu fie purtaţi ca să se evite presiunea asupra organismelor lor prea puţin dezvoltate. Totuşi, să pui un nou născut întins pe spate singur într-un cărucior este de fapt mai stresant, şi fizic, şi emoţional, şi poate inhiba dezvoltarea. Purtatul bebeluşului într-o poziţie verticală cu sprijinirea corespunzătoare a picioarelor nu este doar sănătos pentru dezvoltare, dar e şi modalitatea preferată și pentru mame, și pentru bebeluși. Purtatul la verticală optimizează creşterea fizică, emoţională şi intelectuală a bebeluşului dumneavoastră.



Dezvoltarea coloanei vertebrale la bebeluşi

Coloana noastră vertebrală nu este perfect dreaptă, deşi ar putea părea aşa dacă ne uităm la o persoană din faţă sau din spate. Când te uiţi la o persoană dintr-o parte, sunt vizibile patru curburi uşoare care formează un “S” alungit. Aceste curburi ne ajută să fim flexibili şi să avem echilibru. De asemenea ajută la absorbirea stresului primit de organismele noastre prin activităţile zilnice care au impact asupra spinării, cum ar fi mersul pe jos, alergarea şi săriturile.

Nu ne-am născut cu aceste curburi ale coloanei. Curburile normale se dezvoltă gradual. Se formează ca o consecinţă a adaptării la gravitaţie. La naştere, bebeluşii sunt într-o stare de flexare, arcuiţi, având coloana într-o forma de "C" (convexă) naturală. La început bebeluşul nu are puterea să-şi ţină capul sus şi nici nu are curburile necesare în coloana vertebrală pentru a face asta. Dar treptat, pe măsură ce muşchii gâtului devin mai puternici, bebeluşul începe să-şi ridice capul greu contra forței gravitaționale şi o curbură începe să i se dezvolte la gât (curbura cervicală), pentru a-l ajuta să-şi ţină gâtul în echilibru. Când bebeluşul începe să se târască, se va dezvolta curbura de jos a spatelui (curbura lombară) şi muschii ce îi sprijină dezvoltarea. Bebeluşul va avea aceste curburi naturale ale coloanei doar când va împlini un an (Leveau, 1877).



LA NAȘTERE

Coloana vertebrală a unui nou-născut este în formă de C (o curbă convexă). Bebeluşul nu are nici curburile care să-l ajute să-şi ţină echilibrul, nici puterea de a-şi ţine capul sus.






ÎN PRIMELE LUNI

Pe măsură ce bebeluşul dumneavoastră se luptă împotriva gravitaţiei, muşchii încep să i se dezvolte. Muşchii puternici ai gâtului ajută un nou născut să-şi ţină sus capul greu, formând curbura gâtului (cervicală) a şirei spinării.




DE LA ȘASE LUNI LA UN AN

Pe măsură ce un bebeluş învaţă să se târască şi să stea în picioare, se dezvoltă curbura inferioară a spatelui (lombară) şi muşchii corespunzători în aşa fel încât el poate sta drept. Abia când începe să umble are toate curburile şirei spinării dezvoltate.




Stresul exercitat de poziția întinsă la orizontală

Așezarea bebeluşului drept pe spate întinde coloana din forma de "C" într-o linie dreaptă, contrar formei sale naturale. Cercetările arată că ţinutul coloanei bebeluşului în linie dreaptă nu este o practică sănătoasă din punct de vedere fiziologic. În plus faţă de stresul adăugat coloanei vertebrale, poate de asemenea să afecteze negativ dezvoltarea încheieturilor şoldurilor (Kirkilionis, 2002).


Întinsul la orizontală cauzează deformări fizice

Dacă bebeluşii sunt puși frecvent întinşi pe spate într-un cărucior, acest lucru e rău nu numai pentru şolduri, dar s-a demonstrat că aceștia pot să facă plagiocefalie (craniu deformat, plat la spate sau pe laterale), li se poate deforma corpul şi muşchii pot să nu fie tonifiaţi (Bonnet,1998). Cercetări susţinute de Academia Americană de Pediatrie afirmă că “în imobilizarea prelungită pe o saltea fermă sau pe un pat plat (cum ar fi într-un cărucior), influenţa constantă a gravitaţiei apasă suprafaţa corpului către saltea producând boli de poziţie şi bebeluşi cu tonus muscular scăzut (Short, 1996)”.


Acest bebeluș stă întins pe spate. Acest fapt poate să fie stresant pentru craniul lui, să-i scadă tonusul muscular și să fie stresant pentru micile lui șolduri și pentru coloana vertebrală.







Plagiocefalie la un bebeluş, corectată cu o cască specială pentru cap.






Viaţa în "recipiente"

Acest lucru nu înseamnă că dacă stă întins pentru o scurtă plimbare prin cartier într-un cărucior se va distruge dezvoltarea fizică a bebeluşului. Dar adevărul e că bebeluşul ”normal” din lumea vestică, cu vârsta cuprinsă între trei săptămâni şi trei luni, este purtat puţin mai mult de două ore şi jumătate pe zi (Heller, 118.) Ajungem să ne purtăm bebeluşul la maşină într-un recipient, prin magazin într-un recipient, să luăm pranzul cu el într-un recipient, înapoi către maşină într-un recipient, şi acasă într-un recipient*. Câteodată de acolo direct într-un leagăn în care să-l fixăm fără să atingem copilul, în aşa fel încât să putem prepara cina, să-l punem în balansoar cât mâncăm, şi imediat după aceea în pătuţ la culcare. Vestul a divagat de la tradiţiile de atâtea milenii de creştere a copilului şi a ajuns în punctul în care obiectele definesc existenţa copiilor noştri mai mult decât corpurile noastre.

“Să iei un nou-născut de la mama lui şi să-l pui pe spate sau pe burtă pe o suprafaţă plană, de obicei neacoperit, este un eşec în înţelegerea nevoii imense a unui bebeluş pentru îmbraţişare, pentru sprijin prin legănare şi acoperire pe toate părţile, şi o neînțelegere a faptului că bebeluşul trebuie să fie gradual introdus în lumea spaţiilor mai largi. De la prezenţa continuă, tangibilă şi plină de sprijin a mamei sale, bebeluşul va ajunge gradual să parcurgă distanţa către lumea din afară”. (Montagu, 294)







Uneori scoicile pentru mașină folosite în afara mașinii pot să ne elibereze mâinile, dar ele inhibă dezvoltarea bebelușului.





*Vă rugăm să ţineţi cont că autorul nu sugerează că un mijloc de purtare a bebeluşului trebuie să înlocuiască scaunul auto pentru transportul cu maşina. Niciodată să nu conduceţi maşina sau să nu călătoriţi cu maşina având copilul într-un mijloc de purtare a bebeluşului.



Poziţia curbată fetală

Nou-născuţii sunt aproape imposibil de întins drepţi, decât poate dacă sunt strâns înfăşaţi. Când pui un nou-născut drept întins pe spate, coapsele lui se vor ridica sus înspre piept (Schon, 2007), sau când doarme vor sta îndoite într-o poziţie ca o broscuţă. “Poziţia curbată fetală, poziţia naturală pentru bebeluşi, este cea mai calmă şi cea mai adaptivă."

În această poziţie nou-născuţii folosesc mai puţin oxigen, ceea ce ajută la conservarea energiei şi la consumul mai mic de calorii. Astfel ei digeră mâncarea mai bine. Este de asemenea cea mai bună poziţie pentru termoreglare deoarece reduce expunerea stomacului. Avem celule mai eficiente de reglare a temperaturii şi mai multă grasime pe partea din spate a corpului. Când ne ţinem nou-născuţii burtă pe burtă, le protejăm toţi receptorii şi organele vitale (Montagu, 1986).



Când ridici un nou-născut, acesta işi menţine instinctual picioarele îndoite şi depărtate. Aceasta, împreună cu reflexul plantar palmar care ajută un nou-născut să se agaţe de mama lui, sugerează că organismele nou-născuţilor sunt adaptate în așa fel încât ei să fie purtaţi în sus, la verticală, orientaţi înspre mamă.




Bebelușii ar trebui purtați în poziția flexată pe care o adoptă în mod natural.










Nou-născuții sunt practic imposibil de întins.








Prin ţinutul bebeluşului cu genunchii îndoiţi pe pieptul dumneavoastră, şi susţinut de funduleţ, vă sprijiniţi bebeluşul în poziţia naturală pe care corpul lui în mod instinctiv o adoptă pentru a se asigura că e confortabil, cald şi în siguranţă.





Problema cu scaunele auto

Dacă poziţia din cărucior este cumva mai ridicată (cum ar fi într-o scoică auto), atunci este mai blândă pentru coloana în formă de "C" a bebeluşului, în sensul că nu o întinde să fie dreaptă. Oricum, deşi ar părea o opţiune mai blândă pentru transportul micuţului, anumite studii făcute de Asociaţia Internaţională de Chiropractică Pediatrică arată că scaunele auto nu sunt modalitatea ideală de transport pentru nou-născut din cauza "opţiunilor restrictive de postură care pot afecta dezvoltarea coloanei vertebrale şi a craniului bebeluşului" (Asociaţia Internatională de Chiropractică Pediatrică).

Prin menţinerea coloanei într-o configuraţie în formă de "C", aceste scaune pot de fapt să prevină şi să inhibe formările curburilor naturale. Bebeluşii vor întâmpina greutăţi în a forma muşchi puternici pentru a-şi ţine căpşorul greu dacă nu li se oferă şansa să aibă de-a face cu gravitaţia.




Acest bebeluş savurează un somn afară lângă flori. Deşi scoica auto îi sprijină coloana vertebrală, capul şi gâtul cât timp doarme, când se trezeşte centurile îl împiedică sa-şi folosească muşchii necesari pentru a-şi ţine capul. Mulţi bebeluşi îşi petrec majoritatea timpului în scaune restrictive ca acesta.








Dezvoltarea fizică pozitivă



Când nou-născuţii sunt ţinuţi în sus le este permis să practice mişcări compensatorii, crescând puterea muşchilor şi permiţându-le controlul asupra tehnicilor fine motorii. Când mama se plimbă, se opreşte sau se întoarce, corpul nou-născutului lucrează în mod natural împotriva gravitaţiei pentru a-şi menţine poziţia. Forţa gravitaţiei este un element pozitiv în dezvoltarea nou-născuţilor, permiţându-le să înveţe devreme să-şi ţină capul sus şi să-şi menţină corpul agăţat de cel al mamei, în echilibru.




Acest bebeluș se mișcă împreună cu mama lui.





Dezacordul legat de purtatul la verticală

Aşadar de ce unii încă afirmă că poziţia orizontală este mai bună pentru nou-născut? Argumentele fiziologice care susţin că bebeluşul trebuie transportat într-o poziţie orizontală în primele luni de viaţă par a veni de la presupunerea că poziţia verticală poate fi stresantă pentru coloana vertebrală în dezvoltare şi pentru pelvis.

Deşi unii pediatri sunt susţinători ai parentingului natural, mulţi nu au multă experienţă cu mijloacele de purtare a bebeluşului. Ei s-ar putea să fie familiarizaţi cu marsupiile din anii '80 şi '90 cu obişnuita lipsă de sprijin adecvat a capului şi a gâtului, cu găuri strâmte pentru picioare, cu bebeluşi lăsaţi să atârne din şold din cauza lipsei totale de suport pentru picioare. Poate aceşti doctori au văzut atât de mulţi bebeluşi tinuţi cu faţa în afară când sunt ţinuţi la verticală, încât presupun că toate mijloacele de purtare a bebeluşului sunt lipsite de suport.

 
 



Imaginile de mai sus înfățișează probabil marsupiile pe care mulți doctori și le imaginează și pe care le clasifică drept nesigure și periculoase. Sunt sisteme de purtare non-fiziologice. Marsupiile în care copiii sunt puși cu fața în afară (spre deosebire de wrapuri, slinguri, mei-tai-uri și marsupii SSC) nu oferă sprijin adecvat pentru picioare, ceea ce determină înclinarea spre spate a pelvisului și îi plasează într-o poziție periculoasă cu spatele curbat până la formarea unei scobituri concave.

Dacă nu sunt cu faţa la purtător, centrul gravitaţiei este în afară. Presiunea este plasată pe umerii bebeluşului şi pe zona pieptului, deseori trăgând umerii spre spate şi făcând spatele şi mai concav. Purtatul cu faţa în afară este o poziţie non-fiziologică, care pune presiune pe coapsele interioare ale bebeluşului şi pe baza spinării. Purtatul la verticală cu faţa în afară este stresant pentru bebeluşi.


Baza mai lată a marsupiului de mai sus ar fi putut oferi puţin sprijin coloanei vertebrale (menţinând forma naturală convexă de "C") dacă bebeluşul ar fi fost cu faţa către mamă şi funduleţul i-ar fi stat pe acea bază. În loc de aceasta, coloana vertebrală a bebeluşului este îndreptată forţat şi deseori este mult prea întinsă (în formă concavă) datorită muşchilor abdominali slabi şi lipsei suportului pentru picioare.

Deşi bebeluşul beneficiază prin faptul că este purtat aproape de mamă, ţinutul cu faţa în afară nu îi oferă sprijin pentru picioare, nu îi oferă sprijin pentru coloana vertebrală şi pentru şold şi nici suport pentru gât şi cap dacă adoarme.





Acest bebeluș se sprijină pe tatăl lui pentru puțină siguranță. Deși îl stabilizează, nu este chiar ideal să îți petreci ziua purtat în această poziție.







Fără sprijin pentru picioare și cu fața în afară, acest bebeluș nu stă stabil, fiind forțat să adopte o poziție concavă cu o scobitură nenaturală a spatelui (marcată cu linia roșie) pentru a compensa.




Când un bebeluș este purtat, trebuie să fie orientat cu fața înspre mama lui. Ideal ar fi ca materialul sistemului de purtare să ajungă până în spatele genunchilor lui (sau să aibă suport pentru picioare), astfel poziționându-se corespunzător pelvisul și coloana vertebrală.




Legătura dintre înfăşatul picioarelor copiilor şi displazia de şold

Deşi există nenumărate beneficii fiziologice, emoţionale şi psihologice în înfăşatul bebeluşilor în modul în care e practicat la populaţia Navajo, există dovezi clare că înfăşatul picioarelor, în aşa fel încât să fie legate împreună şi să nu le fie permis să se îndoaie de la genunchi sau de la şold, duce la anormalităţi ale şoldului (Crisholm, 1983). În cazul populaţiei Navajo, stresul asupra şoldului nou-născutului nu era cauzat de poziţia verticală, ci de suportul anormal pentru picioare, prin faptul că nu le era permis picioarelor să se întindă sau genunchilor să se îndoaie liber (Van Slewen, 2007). Prin blocarea capului femurului în afar alveolei lui, datorită întinderii forţate a picioarelor, alveola deseori nu se dezvolta corespunzător, cauzând Displazie de Dezvoltare a Şoldului (Crisholm,1983).

Purtatul bebeluşului în poziţie orizontală cu picioarele împreunate într-un mijloc de purtare a bebeluşului (cum ar fi un sling sau un wrap) oferă un sprijin corespunzător al coloanei, însă nu este poziţia optimă sau preferată pentru dezvoltarea şoldului sau pentru purtare prelungită, în mod special dacă este prezentă o displazie congenitala la nou-născut.

Academia Americană de Pediatrie a emis o revizuire a înfăşatului sub conducerea lui Van Slewen în 2007 care a reafirmat că picioarele nou-născutului nu ar trebui să fie strâns înfăşate. În 1965, incidenţa displaziei de şold era foarte ridicată în Japonia, când un anumit tip de scutec de înfăşat era folosit în mod frecvent de către populaţie. Scutecul de înfăşat ţinea şoldurile împreunate. Opt ani mai târziu, în 1973, doctorii le sfătuiau pe mame să evite "extensia prelungită a şoldului şi a genunchiului nou-născuţilor în timpul primelor luni postnatale". Imediat după aceea experţii au raportat o descreştere notabilă a numărului nou-născuţilor cu displazie de şold (Van Slewen, 2007).





Bebeluşii adoră să fie purtaţi şi să simtă în jur ceva, să se simtă înconjuraţi de ceva, dar întinderea picioarelor este împotriva poziţiei lor instinctuale cu picioarele desfăcute şi îndoite. Acest bebeluş e înfăşat, astfel încât picioarele îi sunt legate împreună uşor, şi nu îi sunt întinse forţat.






Poziţia concavă nocivă a spatelui bebeluşilor datorată lipsei sprijinului picioarelor în sistemele de purtare

Indienii Inuiţi foloseau papoose, care de asemenea nu sprijineau cum trebuie picioarele şi retrăgeau umerii înspre spate, plasând coloana într-o poziţie concavă sau mult prea extinsă. Cu picioarele nesprijinite şi cu nişte muşchi abdominali foarte slabi, pelvisul se îndoia înapoi şi îi întindea bebeluşului prea tare spatele. Luând presiunea produsă la fiecare pas pe care mama îl face, coloana mult prea întinsă creează stres asupra nou-născutului.

Dezvoltarea spondilozei (alunecarea vertebrelor pentru a compensa stresul repetat asupra unei coloane vertebrale mult prea întinse) este foarte întalnită la gimnaşti şi la cei care ridică greutăţi. Este de asemenea mult prea mare la populaţiile Inuite şi Athabascane, unde aproape jumătate sunt afectaţi.

Yochum şi Rowe au sugerat că Athabascanii, care îşi poartă nou-născuţii într-un papoose, pun un stres prematur excesiv asupra vertebrelor şi se explică astfel incidența crescută a spondilozei în aceste populaţii. Din moment ce nimeni nu se naşte cu spondiloză, Yochum şi Rowe neagă factorul genetic şi consideră ca posibilă cauză acest papoose (un obiect de purtare non-fiziologic) şi ca o explicaţie a bolii (Wong, 2004).

Deşi arată diferit, orice mijloc de purtare modern care nu sprijină picioarele nou-născutului (într-o poziţie convexă, arcuită, orientată înspre purtător), orice mijloc de purtare cu faţa înspre exterior, cu găuri pentru picioare, nu sunt mai bune din punct de vedere al dezvoltării copilului decât un papoose, pentru că aceste sisteme retrag umerii în spate, creând poziţia stresantă de spate concav. Lipsindu-le sprijinul pentru picioare, papoose-urile şi marsupiile care ţin copilul cu faţa în afară sunt foarte similare, trăgând umerii înapoi şi plasând toată greutatea copilului pe pelvis sau pe baza spinării.






Bebeluş nativ american într-un Papoose. Picioarele îi sunt întinse într-o poziţie non-fiziologică, care îl determină să își arcuiască spatele. Mișcarea restricționată îi poate de asemenea afecta dezvoltarea șoldului.








Sprijinul picioarelor






Materialul pe care mama l-a legat corespunzător sprijină coloana vertebrală curbată a bebelușului. Bebelușul este într-o poziție așezată și coapsele sunt ridicate la nivelul șoldurilor.






Sistemele de purtare care ţin bebeluşul la verticală şi care îi sprijină picioarele oferă poziţia în care mama l-ar ţine în mod natural în braţe. Acestea nu distrug coloana vertebrală a unui bebeluş şi nici şoldul (Kirkilionis, 2002). Când picioarele unui nou-născut sunt îndoite şi depărtate, poziţia instinctivă pe care o ia corpul lui când este ridicat, capul femurului (osul coapsei) umple alveola şoldului (acetabulum). Alveola şoldului este umplută egal când picioarele sunt trase în sus la 100 de grade şi când sunt depărtate la 40 de grade în acelaşi timp (Kirkilionis, 2002). Displazia de şold nu apare când picioarele unui nou-născut sunt sprijinite. De fapt aceasta este poziţia pe care doctorii o susţin ca tratament pentru bebeluşii cu displazie de şold.

Interesant este că Inuiţii Netsilik, care işi poartă mult copiii, nu folosesc papoose, ci îşi poartă nou-născuţii în "amauti" (un fel de loc special pentru ei în spatele hainei, unde haina este croită mai larg) al hainei lor "parka" (un fel de hanorac cu glugă mare). Ei stau în spatele mamei într-o poziţie aşezată cu picioarele depărtate, înauntru în haina mamei (Montagu, 1986). Nu există studii care să indice incidenţa displaziei de şold sau a spondilozei în acest grup nordic de Inuiţi care îşi poartă copiii. Şoldurile şi coloana vertebrală li se dezvoltă normal.

 


O mamă care foloseşte fie braţele sale, fie o bucată simplă de material, îi sprijină picioarele bebeluşului ei într-o poziţie flexată (cu genunchii îndoiţi), depărtată de linia mediană a corpului, sprijinindu-i şoldurile şi şira spinării. În locul materialului îngust care îl face pe bebeluş să atârne de pelvis şi care nu oferă suport pentru picioare, şi în locul înfăşării picioarelor, care e prea restrictiv, sistemele de purtare ergonomice ţin bebeluşul într-o poziţie care sprijină picioarele la fel cum ar face-o braţele mamei. Poziţia îndoită arcuită este poziţia pe care nou-născuţii o adoptă instinctiv când sunt ridicaţi (Schon, 2007). Este ceea ce natura i-a învăţat: picioarele desfăcute care să cuprindă şoldul, spatele sau bazinul mamei, cu genunchii îndoiţi într-o poziţie aşezată.

Materialul este tras până la spatele genunchilor bebeluşului, oferind sprijin corespunzător pentru picioare. Picioarele ar trebui trase în sus cel puţin până la nivelul şoldurilor pentru o poziţionare optimă şi pentru o dezvoltare normală a şoldului.

Pentru un copil mai mare, suporturile pentru picioare pot oferi un loc de odihnă pentru picioarele obosite și pot preveni urmele lăsate de materialul marsupiului pe picioare. Cu coapsele la nivelul șoldurilor, spatele i se curbează în mod natural și în consecință preia din presiunea asupra pelvisului și asupra părții inferioare a spatelui. 


  

Braţele mamei sprijină funduleţul şi picioarele bebeluşului. În consecinţă, este ridicată presiunea de pe coloana vertebrală şi greutatea bebeluşului este distribuită egal într-o poziţie ergonomică.




Acest bebeluș este sprijinit peste tot. Are o poziție corespunzătoare a coloanei vertebrale, orientat către mamă, sprijin corespunzător pentru picioare, sprijin corespunzător pentru cap și gât în timp ce doarme.







Din moment ce nu poți ajusta lățimea șezutului unui marsupiu SSC, scărițele pentru picioare oferă sprijin complet pentru picioarele copiilor mai mari care încă vor să fie purtați.






Îmbunătățirea respirației

Proponenţii poziţionării orizontale la nou-născuţi pot fi preocupaţi dacă bebeluşul primeşte un nivel adecvat de oxigen când sunt purtaţi comparativ cu momentele când sunt într-un cărucior. Din punctul de vedere al Dr. Maria Blois, nou-născuţii prematuri plasaţi într-o poziţie verticală pe pieptul mamei lor au o respiraţie îmbunătăţită şi mult mai regulată decât într-un incubator.

În acelaşi timp aceştia au "episoade reduse de apnee în somn (încetare temporară a respiraţiei) şi de bradicardie (încetinirea ritmului inimii). Nivelul oxigenului transcutanat nu creşte, indicând că saturaţia oxigenului nu este compromisă". Aceste studii au fost făcute pe nou-născuţi prematuri, unii cântărind doar 1300 de grame, plasaţi la verticală pe pieptul mamei lor. Poziţia preferată pentru aceşti bebeluşi micuţi este cea verticală - de obicei securizaţi cu o bucată de material. Ei înfloresc pur şi simplu ţinuţi pe pieptul mamei şi sunt lăsaţi să plece acasă mai repede decât prematurii lăsaţi în incubatoare (Blois,72). Dacă poziţia verticală este poziţia preferată pentru un prematur, nu are sens să spunem că ar fi nocivă pentru un nou-născut la termen.


Prevenirea infecţiilor urechii 

Întinsul la orizontală nu este o opţiune nefavorabilă doar pentru coloana vertebrală, şoldurile şi craniul bebeluşului dumneavoastră, ci poate fi şi un factor major care să contribuie la infecţiile urechii interne la nou-născuţi. Refluxul gastric care duce conţinutul stomacului în urechea internă cauzează infecţii ale urechii. Boala de reflux gastroesofagian (Gastroesophageal reflux disease sau GERD) poate fi foarte întâlnită la nou-născuţi pentru că sfincterelor le ia mai mult timp să se închidă.

Nou-născuţilor diagnosticaţi cu GERD le este recomandat să fie purtaţi la verticală pentru a le uşura simptomele. Totuşi, cum nou-născuţii sunt în mod frecvent plasaţi la orizontală, nu numai că se exagerbează simptomele, dar sucurile gastrice pot intra în trompa lui Eustache imatură. Acelaşi lucru se întâmplă când bebeluşii care sug din biberon sunt poziţionaţi culcaţi pe spate şi nu puţin ridicaţi, astfel că laptele poate intra în urechea medie.

Acumulările în trompa lui Eustache pot cauza inflamaţie şi acumulări de bacterii şi în consecinţă o infecţie. Purtându-vă bebeluşul la verticală vă luaţi o măsură de prevenire a infecţiilor urechii şi puteţi uşura simptomele GERD (Schon, 2007).


Armonizarea echilibrului

Un alt beneficiu al purtării bebeluşului este acela că bebeluşii purtaţi primesc multă stimulare vestibulară, pe când bebeluşii care stau întinşi nu o primesc. Sistemul nostru vestibular ne ajută cu simţul echilibrului şi cu siguranţa în spaţiu. Când o mamă îşi ţine bebeluşul, acesta se mişcă în spate şi în faţă în ritmul mersului mamei şi în lateral de la legănarea mersului ei. Mama se poate opri şi se poate întoarce să ia ceva sau se poate mişca foarte blând. Toate aceste mişcări variate forţează bebeluşul să reacționeze corespunzător ca să îşi ţină echilibrul. Toate aceste mişcări îi reglează bebeluşului sistemul vestibular.

Când e împins într-un cărucior, mişcarea este ori înspre înainte, ori înspre înapoi şi nu e variată. Când e făcută schimbarea de la poziţia verticală şi ţinutul în braţele mamei la poziţia orizontală neţinut în braţe, un bebeluş produce mişcări ale mâinilor şi picioarelor ca şi cum ar vrea să se salveze de la cădere. Acesta este numit reflexul Moro. Acţionează ca o reacţie primitivă a bebeluşului de apărare şi este înlocuită mai târziu în viaţă de reflexul de tresărire al adultului.

Purtatul, legănatul şi balansarea stimulează aparatul vestibular al nou-născutului şi îl ajută să se simtă în siguranţă în spaţiu. Majoritatea bebeluşilor din ziua de azi îşi petrec timpul departe de mamele lor, într-un recipient sau într-un cărucior, lăsându-i predispuşi la vertigo şi la un sentiment de nesiguranţă fizică în spaţiu. Interesant este că frica de zbor şi frica de înălţime pe care le au azi mulţi dintre adulţi pot fi localizate în timp înapoi de pe vremea când nu au fost purtaţi ca nou-născuţi. Bebeluşii purtaţi se simt în siguranţă şi sunt mai puţin predispuşi să dezvolte fobii legate de spaţiu (Montagu, 1986).


Americanii nativi sunt de obicei foarte siguri în spaţiu şi sunt cunoscuţi pentru siguranţa pe care o au cu înălţimile şi au foarte puţine probleme în a spăla geamurile zgârie-norilor. Majoritatea Americanilor nativi au fost înfăşaţi şi şi-au petrecut majoritatea vieţii de nou-născut ori în plăci de purtare, ori pe şoldurile mamelor, dezvoltându-şi astfel sistemul vestibular.




Învățare constantă

Bebeluşii au motive ca să se simtă în siguranţă în brațe. Ei simt nevoia fizică să fie în contact direct cu mama lor. Ei chicotesc şi gânguresc şi absorb toate expresiile noastre. Sus pe pieptul mamei ei pot să vadă lumea neobstrucţionaţi, dintr-un loc sigur, şi pot să înveţe despre toate din jurul lor în ritmul lor. Nu numai că bebeluşilor le e mai bine fizic, dar în poziţia verticală ei sunt mai fericiţi şi mai calmi. Dr Sharon Heller spune: “cu cât mai mult timp petrec bebeluşii la verticală, cu atât mai mult timp ei sunt vigilenţi şi calmi. Chiar şi nou-născuţii care îşi petrec majoritatea timpului dormind, se opresc din plâns şi îşi ridică capul când sunt ridicaţi şi puşi pe umăr. Interesant este că felul în care e atent un nou-născut depinde de locul unde este el. Ţinut în sus într-un scaun de maşină el este mai puţin vigilent decât când e ţinut la verticală în braţe... Poziţionarea verticală este optimă pentru nou-născuţi. Gândiţi-vă cât timp petrec nou-născuţii nostri la orizontală - drepţi pe spate într-un pătuţ sau un cărucior. S-ar putea ca acest lucru să le afecteze vigilenţa? Este foarte probabil... Cercetările au arătat că nou-născuţii care sunt prea mici să stea în fund în mod independent învaţă mai multe când sunt aşezaţi într-o poziţie verticală” (Heller, 94).


Stimularea simţurilor




Mișcându-se pe parcursul zilei și experimentând împreună.





Şi cât de incredibil de stimulant e acest mediu! Nu numai că nou-născutul învaţă despre lumea din jurul lui din toate viziunile diferite pe care le are, dar are şi starea de spirit necesară pentru învăţare. Când un nou-născut este calm dar atent, atunci toate informaţiile sunt mult mai uşor de învăţat. El află despre lume şi despre locul lui în ea.



“Organismul nostru este un corn al abundenţei din punct de vedere senzorial, unde se amestecă zâmbete, arome şi râsete printre mângâieri unduitoare care pun întreaga lume senzorială la degetele bebeluşului dumneavoastră. Bebeluşul nostru primeşte stimulare tactilă de la pielea noastră care o atinge pe a lui şi îşi dezvoltă abilitatea de a-şi simţi locaţia, poziţia, orientarea şi mişcarea diferitelor părţi ale corpului lui de la presiunea membrelor lui flexate în corpul nostru. Primeşte stimulare tactilă, olfactivă şi gustativă dacă îl alăptăm cu laptele nostru şi stimulare vestibulară de la mișcarea noastră blândă şi, dacă e ţinut la verticală, de la eforturile lui de a-şi ţine sus capul şi a-şi menţine echilibrul. Primeşte stimulare vizuală când priveşte în jurul lui, impulsuri auditive când îi şoptim în ureche vorbe dragi şi stimulare kinestetică atunci când îl schimbăm în partea cealaltă... când ne punem bebeluşii în tot felul de recipiente, mai ales dacă nu văd nimic, toată această hrănire senzorială e pierdută” (Heller,112).



O mai ușoară reglare a sistemului

Relaţia mamă/nou-născut oferă de fapt reglarea fiziologică a sistemului autonom al nou-născutului. Studiile au arătat că atunci când un nou-născut este luat de lângă mama lui el experimentează o "reducere a ritmului cardiac, o scădere a temperaturii, dereglări de somn şi schimbări ale EEG" - reprezentând deteriorarea proceselor care reglează micul său organism (Archer, 1992). Când un nou-născut este separat de mama lui, sistemul lui imunitar slăbeşte. Corpul lui pur şi simplu opreşte producţia leucocitelor. Dar când îşi regăseşte mama, el devine puternic din nou (Montagu, 1986).




Corpul unui nou-născut are nevoie fizică de prezenţa mamei sale pentru a-l ajuta să se regleze.






Rădăcinile dezinformării





Departe de a ”crea un tiran”, atunci când îți ții bebelușul aproape îi oferi un sentiment de siguranță emoțională.




Cu toate studiile şi cu beneficiile fizice evidente ale purtatului unui bebeluş sus pe pieptul mamei este greu de înţeles ambivalenţa unui pediatru în această chestiune sau chiar indignarea lui atunci când pacienţii aleg să-şi poarte copilul. Poate motivul de a nu susţine purtatul la verticală poate fi acela de a descuraja mama să nu-şi răsfeţe bebeluşii sau să prevină o legătură prea puternică între mamă şi copil, să prevină un ataşament al celor doi.

Înstrăinarea de purtatul bebeluşilor noştri poate fi legată de vechea şcoală de gândire care datează din 1928, când faimosul behaviorist Dr. Watson a pornit în schimbarea cursului umanităţii şi s-a hotărât să facă nou-născuţii independenţi, puternici şi duri. Teoria lui era că toţi ne naştem ca o tablă goală - ignorând toată structura evoluţionară sau orice tendinţe biologice înnăscute - şi că pentru a "forma" un copil independent era necesar să previi ca bebeluşul să îşi creeze obiceiuri dependente. Cu alte cuvinte, dacă îţi ţii copilul, el se va agăţa de tine şi nu-ţi va mai da drumul niciodată. Va avea tot timpul pretenţii. Nu numai că ar trebui să te abţii să-l porţi, dar şi să-l iubeşti, să-l pupi şi să-l legeni; dacă îi arăţi afecţiune, bebeluşul o va aştepta mereu.

Atât de mulţi dintre bunicii şi părinţii noştri au fost influenţaţi de acest tren mecanic al gândirii, presaţi de experţi să creadă că dacă ne ridicăm bebeluşii când plâng înseamnă că vom creşte un tiran şi vom deveni sclavi. Din păcate această psihologie a avut un efect profund asupra gândirii şi practicii pediatrice şi încă apare în conversaţii între mame şi doctori şi în ziua de azi (Montagu, 1986).





Nevoia evoluţionară de atingere




Atingerea e esențială.







Majoritatea mamelor simt încă presiunea metodelor dure de parenting care au fost îndoctrinate în părinţii şi bunicii noştri. Totuşi, aceste metode mecanice nu merg mai departe de atât. Antropologul James McKenna pretinde că ţinând bebeluşii mai mult într-un tip de recipient decât în braţele noastre, părinţii sunt "în conflict cu evoluţia".

"Realmente toată biochimia şi fiziologia noastră sunt reglate fin pentru condiţiile de viaţă care au existat când eram vânători şi culegători, în care bebeluşii erau ţinuţi în braţe de mamele lor”, scrie McKenna. Cultura noastră s-a schimbat, dar nevoia evoluţionară pentru atingere rămâne la fel.

Creierii bebeluşilor au evoluat în așa fel încât bebelușii să aştepte apropiere şi proximitate - să fie ţinuţi în braţe - pentru siguranţa lor, pentru creşterea lor psihologică, pentru creşterea fizică, pentru creşterea mentală, pentru a ajuta şi a stabiliza procesele lor fiziologice şi pentru a le menţine sistemele imunitare puternice" (Field, 69-74). "Atingerea nu este un beneficiu marginal emoţional. Este la fel de necesar ca aerul pe care îl respirăm " (Heller, 5).




Să facem cărucioarele o excepţie





Să facem purtarea bebelușului norma și cărucioarele o excepție. Nu invers!




Deşi majoritatea părinţilor vestici nu pot concepe viaţa fără cărucior, ele nu sunt aşa de blânde pentru nou-născut, după cum presupunem. Poziția unui nou-născut singur pe spate pentru perioade lungi de timp nu este ceea ce noi oamenii suntem structuraţi să trăim. Întinsul la orizontală în primele luni nu este mai uşor sau mai puţin stresant pentru coloana vertebrală, craniul sau gâtul unui nou-născut. Sus pe corpul mamei, mama se acomodează la toate mişcările bebeluşului ei, şi el se acomodează la mişcările ei, mişcându-se ca nişte parteneri de dans perfecţi. Cei doi creează un ritm împreună, fizic şi psihologic şi se mişcă împreună în armonie. Nici cele mai sofisticate cărucioare nu pot oferi căldura pe care corpul mamei o dă, mirosul ei liniştitor, mişcarea variată şi răspunsurile sensibile care sunt atât de esenţiale pentru creşterea şi dezvoltarea bebeluşului, mai ales într-o perioadă atât de critică, atunci când creierul lui creşte mai mult decât în orice altă perioadă a vieţii. Nicio jucărie nu poate egala bucuria pe care un nou-născut o primeşte de la faţa mamei lui. Singur, privind în gol la un material de umplutură pe care producătorul l-a ales pentru a căptuşi interiorul căruciorului, nu se poate compara cu mediul bogat la care e martor şi pe care îl observă el însuşi când se mişcă împreună în timpul zilei, cu mama lui.

Cărucioarele nu sunt "rele". Ca să mergem mai departe, purtatul bebeluşilor şi cărucioarele nu trebuie să fie exclusive mutual atâta timp cât nou-născutul e mulţumit şi cerinţele lui sunt îndeplinite atunci când semnalizează că are nevoie să fie ţinut în brațe (în poziţia aşezat şi cu faţa la mamă este preferabil ca să încurajăm interacţiunea şi comunicarea) (Zeedyk, 2008).


Concluzie

Dacă întindem bebeluşii pe spate într-un cărucior nu este mai uşor pentru gâtul lor, coloana lor vertebrală, pentru şolduri şi pentru mintea lor. Natura i-a programat să fie purtaţi. Poziţionarea la verticală cu sprijin corespunzător pentru picioare este poziţia preferabilă pentru nou-născuţi şi este destul de blândă ca să nu streseze fizic nici măcar bebeluşi micuţi de 1 kilogram. O mamă ar trebui să aibă încredere în ceea ce inima îi spune, ţinându-şi copilul aproape de inimă nu numai că va alege metoda cea mai benefică de a-şi duce copilul cu ea, dar în plus îi va oferi mediul optim pentru creşterea psihologică şi emoţională.


--------------------------------------------------------------------------------

Bibliografie

Archer, J. (1992). Ethology and Human Development. Rowman.

Blois, M. (2005). Babywearing. Pharmasoft Publishing.

Bonnet, E.. (1998 ). In Points made during discussions regarding the carrying of Infants and small children, Published in Krankengymnastik 50 Jg (1998) No.8

Crisholm, J, & . (1983). Navajo Infancy: An Ethological Study of Child Development. Aldine Transaction.

Field, T.(2003). Touch. First MIT Press.

Heller, S. (1997). The Vital Touch: How Intimate Contact With Your Baby Leads To Happier, Healthier Development. Holt Paperbacks.

International Chiropractic Pediatric Association. Baby Wearing: Suggestions for Carrying your Baby. http://www.icpa4kids.org/research/children/babywearing.html

Kirkilionis, E. (2002). Carrying an Infant: More than the Possibility of Child Transport. Kosel.

Le Veau, B.. (1984, Dec). Developmental Biomechanics: Effect of Forces on the Growth, Development, and Maintenance of the Human. Physical Therapy. www.physicaltherapyjournal.com/cgi/content/abstract/64/12/1874

Montagu, A. (1986). Touching: The Human Significance of the Skin. Harper Paperbacks.

Morningstar. (2005). Reflex Control of the Spine and Posture: A Review of the Literature from a Chiropractic PerspectiveChiropractic & Osteopathy. www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16091134

Newman, P. H. THE ETIOLOGY OF SPONDYLOLISTHESIS. Journal of Bone Joint Surgery. 45(1963), 35-59.www.jbjs.org.uk/cgi/content/abstract/45-B/1/39

ROWE, Y. (1987). ESSENTIAL SKELETAL RADIOLOGY. Baltimore: Williams and Wilkins.

Schon, R. (2007). Natural Parenting-Back to Basics in Infant Care. 5(1), 102-183. from Evolutionary Psychology from http://www.epjournal.net/filestore/ep05102183.pdf

Short, M. (1996). The Effects of Swaddling versus Standard Positioning in Very Low Birth Weight Infants. Neonatal Network. 15(4).from http://www.cebp.nl/vault_public/filesystem/?ID=2156

Van Slewen et al,. (2007, Oct). Swaddling: A Systematic Review. Pediatrics. 120(4), 1097-1106.from
http://pediatrics.aappublications.org/cgi/content/full/120/4/e1097

Wong, L. C. (2004, Jun). Rehabilitation of a patient with a rare multi-level isthmic spondylolisthesis: a case report. 142-151. The Journal of the Canadian Chiropractic Organization from www.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=1840041

Zeedyk, S.. (2008). What’s Life in a Baby Buggy Like? The Impact of Buggy Orientation on Parent-Infant Interaction and Infant Stress. University of Dundee/National Literary Trust, Nov. 21, 2008). from www.literacytrust.org.uk/talktoyourbaby/Buggy_research.pdf